Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti

Sfântul Grigorie s-a născut în Bucureşti, în anul 1765, „din părinţi pământeni şi de bun neam”. Ştim că părinţii i-au susţinut educaţia atât în ştiinţele clasice, cât şi în cele duhovniceşti. Sfântul Grigorie a dovedit o inteligenţă ieşită din comun, reuşind să se înscrie la cursurile Colegiului „Sfântul Sava”. Aici a studiat limbile clasice: latina şi greaca, precum şi teologie, gramatică şi alte ştiinţe. Una dintre pildele vieţii lui spune că era cel mai bun dintre cei 75 de elevi înscrişi în acel moment la „Sfântul Sava”. De mic a preferat compania cărţilor, în locul jocurilor obişnuite cu care îşi petreceau timpul ceilalţi şcolari. Considera pierderea de vreme un păcat, deoarece timpul pe care nu îl dai muncii se transformă într-un început de trândăvie.
Sfântul Grigorie, în anul 1790, a mers la Mănăstirea Neamţ. Aici „s-a dat spre ucenicie la preafericitul părinte Paisie Velicikovski şi din mâinile lui a primit şi chipul îngeresc şi cu a lui părintească alegere s-a hirotonit şi ierodiacon, schimbându-i-se numele în Grigorie şi alegându-şi ca stareţ şi părinte duhovnicesc pe Gherontie” (Pr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române). Bogăţia duhovnicească a stareţului Paisie de la Neamţ nu consta doar în catehezele sau sfaturile individuale, ci şi în tâlcuirea textelor patristice. Prin urmare, fiind un bun cunoscător de limbă greacă, Sfântul Grigorie a fost îndemnat să traducă diverse opere ale Sfinţilor Părinţi.
În 1796, mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei a cerut în mod expres doi traducători pricepuţi de la Mănăstirea Neamţ. Gherontie şi Grigorie au fost aleşi pentru această misiune. Veniţi în Capitală, au oferit spre tipărire, în 1799, lucrarea „Carte folositoare de suflet”, iar în 1801 - „Chiriacodromionul” lui Nichifor Teotochis, care cuprinde tâlcuirea tuturor pericopelor evanghelice ale duminicilor de peste an. În scurtă vreme, faima lor s-a răspândit şi în Mitropolia Moldovei. Mitropolitul Veniamin Costachi i-a îndemnat să traducă Taina credinţei noastre cei pravoslavnici, tipărită în 1803, şi Tâlcuirea la Evanghelii a Sfântului Teofilact al Bulgariei, publicată în 1805. În 1806 a apărut şi traducerea Dogmaticii Sfântului Ioan Damaschin, o carte esenţială a teologiei. Începând cu 1807, tipografia Mitropoliei Moldovei se mută la Neamţ ca urmare a izbucnirii conflictului ruso-turc. Aici vor apărea Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie. Tot aici vor vedea lumina tiparului, după 1814, Apologia Sfântului Dimitrie al Rostovului, Tâlcuirea pe scurt a antifoanelor celor opt glasuri a Sfântului Calist Xanthopol şi Adunare pe scurt a dumnezeeştilor dogme ale credinţei, lucrare aparţinând lui Atanasie din Paros.
Sfântul Grigorie se va retrage la Căldăruşani, în obştea formată de Sfântul Gheorghe de la Cernica. Aici va rămâne timp de cinci ani, între 1818 şi 1823, până la alegerea sa ca mitropolit al Ungrovlahiei. Va continua să traducă, oferind prima tălmăcire în limba română a Tratatului despre preoţie al Sfântului Ioan Gură de Aur, tradus sub numele de Şase cuvinte pentru preoţie. În 1821 va traduce şi Cuvânt pentru preoţie al Sfântului Grigorie Teologul.
Va fi silit să accepte, începând cu 1823, demnitatea de mitropolit.
Noul mitropolit s-a dovedit foarte hotărât în deciziile sale, echilibrat, plin de înţelepciune. Cu mult tact a încercat să găsească o soluţie convenabilă în problema ocupării scaunelor episcopale vacante. Nu a impus pe nimeni, ci a consultat întotdeauna membrii eparhiei respective, pentru a face cea mai bună alegere. Nu era preocupat decât de creşterea duhovnicească a oamenilor, pentru care îşi dorea păstori pricepuţi. Totodată, a reuşit să interzică ierarhilor greci de peste Dunăre hirotonirea preoţilor în afara eparhiei lor. Divergenţele au fost depăşite în momentul în care Sfântul Grigorie s-a adresat direct patriarhului ecumenic.
Şcolile au fost înzestrate cu cărţi, iar profesorii cei mai buni au fost aduşi să predea. Mitropolitul Grigorie cunoştea faptul că progresul cultural şi cel duhovnicesc nu se exclud, ci se completează reciproc. A ajutat numeroşi elevi săraci şi a încercat să construiască seminarii teologice. Mai presus de toate, a pus ordine în viaţa monahală, încercând să instaureze regulile Sfinţilor Părinţi în mănăstirile române. După izbucnirea unui nou conflict ruso-turc în 1828, Sfântul Grigorie este nevoit să ia calea exilului. De-abia pe 22 august 1833 va putea reveni pe scaunul său, dar nu va mai păstori decât un an, trecând la cele veşnice pe 22 iunie 1834. A fost înmormântat stând în scaun, într-un mormânt boltit, în apropiere de Catedrala mitropolitană din Bucureşti. Peste şapte ani, osemintele i-au fost mutate la Căldăruşani.
Sfântul Grigorie Dascălu a fost trecut în rândul sfinţilor pe 21 mai 2006, fixându-i-se ca zi de serbare ziua de 22 iunie.