Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie 1787, în Bucureşti, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din Sfântul Botez a primit numele de Constantin. Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrând în viaţa monahală, s-a călugărit cu numele de Acachie. De asemenea, şi mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip, cu numele de schimonahia Filoteia.
Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit de mic o educaţie religioasă aleasă, învăţând carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau în acea vreme pe lângă biserici.
În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie, 1808, a fost tuns în schima monahală cu numele de Calinic. La 3 decembrie, 1808, a fost hirotonit ierodiacon. La 13 februarie, 1813, a fost hirotonit ieromonah, iar la 20 septembrie, 1815, a fost hirotesit duhovnic de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Nectarie. Tot atunci primeşte şi ascultarea de eclesiarh al Mănăstirii Cernica. În vara anului 1812 a călătorit în Moldova după ajutoare, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Pimen, iar în anul 1817 a călătorit la Sfântul Munte.
Cuviosul Calinic, încă pe când era călugăr tânăr în Mănăstirea Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osârdie şi se lupta împotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, după mărturia bătrânului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.
Cuviosul Calinic
şi-a pus această aspră rânduială, ca în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă după apusul soarelui, iar sâmbăta şi Duminica să meargă la trapeză împreună cu părinţii şi să se mângâie cu înfrânare.
La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic este ales stareţ în Mănăstirea Cernica. Nu avea atunci decât 31 de ani. Pentru sfinţenia vieţii lui şi buna chivernisire a mănăstirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit şi conduce Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă obşte monahală.
Pe când era stareţ, a venit pitarul mănăstirii la Cuviosul Calinic şi l-a înştiinţat că s-a isprăvit făina. Iar el a răspuns:
- Să avem nădejde la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh Nicolae şi nimic nu ne va lipsi. Apoi, intrând în chilie, a căzut la rugăciune înaintea icoanei protectorului său, zicând: „Sfinte arhiereule al lui Hristos, Nicolae, mângâietorule al săracilor şi cald-folositorule al celor ce te roagă cu credinţă, vino şi acum şi ajută smeritei turmei tale şi ne scapă de foamete, precum ai mântuit pe cei ce erau să se înece în mare, că nu avem alt ajutor după Maica Domnului, afară de tine...”. Apoi, după Vecernie, a pus să se citească în biserică Paraclisul Sfântului Nicolae.
Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae, ascultând rugăciunea plăcutului său, a venit imediat în ajutorul Mănăstirii Cernica. În ceasul acela a sosit la arhondaricul mănăstirii un car cu boi încărcat cu făină. Erau doi oameni necunoscuţi, trimişi cu această milostenie de stăpânul lor, care, după ce au descărcat povara, îndată au plecat.
Drept recunoştinţă, marele stareţ a adunat soborul în biserică şi, după Pavecemiţă, au cântat acatistul Sfântului Nicolae. Apoi, binecuvântând făina, a pus să se facă pâine în noaptea aceea pentru mângâierea părinţilor şi fraţilor.
La 14 septembrie, 1850, este ales episcop pentru Eparhia Râmnicului - Noului Severin, pe care o păstoreşte timp de 17 ani. În 1867 se retrage din scaun la mănăstirea de metanie, iar la 11 aprilie 1868, se mută la cereştile lăcaşuri.
Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a făcut la 21 octombrie, 1955, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie.