Sfântul Ierarh Andrei Şaguna

Acest minunat părinte, trimis de Dumnezeu ca un apostol, pentru a aduce nădejde şi pace neamului românesc ortodox, oprimat şi umilit, din Ardeal, a strălucit în veacul al XIX-lea ca o lumină, pe care vânturile şi furtunile nu au reuşit să o stingă.
S-a născut din părinţi temători de Dumnezeu, proveniţi din aromânii locuitori în Peninsula Balcanică. Familia Şaguna, în care, din voia lui Dumnezeu, a venit pe lume Anastasiu, se aşezase în oraşul Mişcolţ, în nord-estul Ungariei. Vrednica sa mamă, Anastasia, a dat numele ei pruncului născut în 20 decembrie 1808.
După moartea timpurie a tatălui său, trecut la catolicism, mama sa s-a găsit în faţa necazurilor vieţii cu trei copii. Anastasia şi-a crescut însă cu dârzenie exemplară copiii în duhul Ortodoxiei. Astfel că la vârsta de 18 ani toţi cei trei copii ai ei au făcut cerere oficială de reprimire în Biserica străbună. Ortodoxia viitorului mare ierarh este opera credincioasei sale mame. Ziua de 29 decembrie 1826, când Anastasiu Şaguna şi-a declarat, în limba latină, hotărârea de a redeveni ortodox, e tot atât de memorabilă pentru istoria Bisericii Ortodoxe ca şi ziua naşterii lui. Se încheia astfel o dramă sufletească adâncă. Anastasiu a fost dat să înveţe la cele mai bune şcoli ale timpului: gimnaziul „superior” din Pesta (azi, Budapesta); apoi Universitatea din acel oraş, unde a făcut studii strălucite de filosofie şi drept. La îndemnul înţeleptei sale mame, a plecat la Vârşeţ (în Banatul sârbesc de azi) şi s-a înscris la Seminarul Teologic româno-sârb. La absolvire a intrat ca frate în mănăstirea sârbească Hopovo, unde, la nici 25 de ani, a cerut să fie tuns în monahism. A primit numele Sfântului Apostol Andrei.
Învăţatul monah Andrei Şaguna, cu studii de drept, filosofie şi teologie, cunoscător al multor limbi străine, şi-a început nevoinţa duhovnicească cu înţelepciune, întru smerenie şi ascultare deplină, lucrând cu timp şi fără timp în împlinirea virtuţilor, sporind în evlavie şi rugăciune curată, pe calea desăvârşirii, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.
În vara anului 1846, mitropolitul de la Carloviţ l-a numit „vicar general” al Episcopiei româneşti vacante a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu, iar în decembrie 1847, „soborul” protopopilor ardeleni l-a propus ca episcop. A fost confirmat de Curtea Imperială din Viena şi apoi hirotonit arhiereu de către mitropolitul din Carloviţ, în Duminica Tomii a anului 1848.
În plan bisericesc, Mitropolitul Andrei Şaguna a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani, pentru ieşirea Bisericii româneşti din Ardeal de sub jurisdicţia Mitropoliei Sârbeşti de la Carloviţ, sub care a fost aşezată în mod abuziv de Curtea Imperială de la Viena. Lupta lui a fost încununată de izbândă în decembrie 1864, când s-a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului (desfiinţată în 1701 de autorităţile de stat de atunci prin trecerea la „unire” cu Roma a unei părţi a clerului ortodox), iar Andrei Şaguna a devenit arhiepiscopul Sibiului şi mitropolitul românilor din Ardeal, Banat şi „părţile de vest” (Crişana). Canonist de vocaţie, marele Mitropolit a întocmit, apoi, o lege de organizare bisericească, sub numele de Statutul organic.
Mitropolitul Andrei a fost un adevărat „ctitor” de viaţă şi limbă românească în Transilvania. El a reorganizat vechea şcoală teologică de la Sibiu, a întemeiat Gimnaziul cu opt clase din Braşov (actualul Colegiu „Andrei Şaguna”), un Gimnaziu la Brad, în jud. Hunedoara, o şcoală „reală-comercială” în Braşov şi a iniţiat cursuri pentru neştiutorii de carte în fiecare parohie. La Sibiu a înfiinţat o „tipografie diecezană”, în anul 1850, în care s-au tipărit: „Telegraful Român” (din ianuarie 1853 până azi, în mod neîntrerupt), „Calendarul” eparhial (numit în prezent „Îndrumătorul bisericesc”, din 1852 până azi), o serie de manuale pentru şcolile primare, dar şi manuale pentru învăţământul teologic (unele scrise de el însuşi), toate cărţile de slujbă, o nouă ediţie a Bibliei, între anii 1856 şi 1858.
A trecut la cele veşnice în 16/28 iunie 1873, la vârsta de 65 de ani, fiind înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, aşa cum a rânduit el însuşi prin testament, fiind prohodit de un singur preot, „fără predică şi fără pompă”.
Cunoscând evlavia clerului şi a poporului faţă de acest mare ierarh luptător şi rugător pentru credinţa ortodoxă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 21 iulie 2011, l-a trecut în rândul sfinţilor din calendar, cu dată de prăznuire 30 noiembrie.