Sfântul Grigorie Decapolitul - Mânăstirea Bistriţa - Vâlcea (sec. VIII)

Cel mai scump odor duhovnicesc al Olteniei este racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mânăstirea Bistriţa - Valcea. Ctitorie mare, din secolul al XV-lea, fondată de boierii Craioveşti, Mânăstirea Bistriţa a avut un important rol duhovnicesc de-a lungul celor cinci secole de existenţă. În centrul activităţii sale duhovniceşti au stat dintotdeauna moaştele Cuviosului Grigorie Decapolitul. În jurul sfântului s-au adunat generaţii întregi de călugări iubitori de Hristos, care se străduiau după puteri să-şi urmeze nevoinţa. Aici alergau boierii, sfetnici ai voievozilor, şi înşişi domnitorii ca să se roage şi să ceară ajutorul sfântului. În jurul lor îngenuncheau ţăranii noştri iubitori de Dumnezeu, şi-i cereau uşurare în boli, mângâiere şi cele de folos în viaţă.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul sunt dintre cele mai vechi din ţară, după cele de la Suceava, şi sunt foarte cinstite de credincioşi, mai ales de cei din zona subcarpatică. Iar pentru credinţa lor, ca şi pentru petrecerea îngerească a Cuviosului Grigorie, aici se fac numeroase minuni. Sfintele lui moaşte sunt întregi şi binemirositoare. Ele se află în racla de argint, în partea stângă a naosului, unde se fac zilnic rugăciuni de laudă şi de cerere în cinstea Sfântului Grigorie, pentru mângâierea credincioşilor.
Sfântul Grigorie Decapolitul era de loc din Isauria - Asia Mică, grec de neam, născut în secolul al VIII-lea. Din tinereţe, renunţând la căsătorie, s-a dus la mânăstire şi a ajuns călugăr desăvârşit. Apoi, pe vremea iconoclasmului, a mărturisit despre sfintele icoane în multe cetăţi. La bătrâneţe s-a urcat singur pe Muntele Olimpului şi a sihăstrit acolo în mari şi grele nevoinţe, în ispite şi lupte de la diavoli. Apoi, îmbolnăvindu-se de hidropică, a coborat din munte şi s-a săvârşit la Constantinopol, în secolul al IX-lea. Cuviosul Grigorie, zis şi Decapolitul, a fost preot, mare pustnic şi nebiruit apărător al sfintelor icoane. Oricând era gata să-şi dea şi viaţa pentru ele.
Pentru sfinţenia vieţii lui, l-a proslăvit Dumnezeu cu neputrezirea trupului şi cu darul facerii de minuni, atât în viaţă, cât şi după mutarea sa.
Auzind de aceste sfinte moaşte, boierii Craioveşti, Barbu, Pârvu, Danciu şi Radu, ctitorii Mânăstirii Bistriţa Olteană, au răscumparat cu bani şi au adus cu multă cheltuială sfintele moaşte ale Cuviosului Grigorie, la ctitoria lor, în ultimul deceniu al secolului al XV-lea (1490). Până astăzi se află făcător de minuni, precum şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are, şi cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţă, află folos şi tămăduire, atât trupeşte, cat şi sufleteşte”.
Din anul 1490 până astăzi sfintele moaşte se află nestrămutate de la Mănăstirea Bistrita. Datorită deselor atacuri şi incursiuni ale ungurilor asupra Ţării Româneşti, călugării din Mânăstirea Bistrita Olteană au săpat în secolul al XVI-lea o peşteră foarte ascunsă în stâncă, la un kilometru de mânăstire, unde ascundeau moaştele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul în această peşteră s-a făcut un mic paraclis pictat, de o rară frumuseţe, numit Paraclisul Sfântului Grigorie. În vremuri de restrişte, aici se ascundeau sfintele moaşte, dimpreună cu călugării; iar în paraclis se făcea zilnic Liturghia şi toată pravila. Ultimul călugăr care s-a nevoit singur în peştera Sfântului Grigorie a fost protosinghelul Varnava Lasconi, duhovnicul Mânăstirii Bistrita. A decedat în anul 1958.
Singura dată când s-a încercat strămutarea sfintelor moaşte ale Cuviosului Grigorie Decapolitul de la Mânăstirea Bistrita Olteană, a fost în vara anului 1948. Membrii Sfântului Sinod au hotărât că aceste sfinte moaşte să fie strămutate la catedrala episcopală din Ramnicu Valcea. Dar credincioşii din satele Bistriţa şi Costeşti, care sunt foarte legaţi duhovniceşte de Mânăstirea Bistriţa şi de moaştele Sfântului Grigorie, s-au opus.
În ziua când s-a pregătit procesiunea de transportare a sfintelor moaşte spre Râmnicu Vâlcea, sătenii au ieşit foarte revoltaţi înaintea preoţilor. Femeile plângeau de-a lungul şoselei, iar bărbaţii erau hotărâţi să întoarcă sfintele moaşte înapoi.
Strămutarea sfintelor moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul, din vara anului 1948, nu s-a mai facut. Dar după câţiva ani, călugăriţele de aici au fost transferate la alte mânăstiri, soborul lor s-a risipit în toate părţile şi Mânăstirea Bistriţa a rămas goală. În chiliile maicilor au fost aduşi câteva sute de copii săraci şi reduşi mintal, ca să fie reeducati aici. Liturghia zilnică şi pravila călugărească au încetat din anul 1960. Singure moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, uitate de cei mai mulţi, stăteau de veghe permanent în biserică.
În prezent, după anii de tristă amintire pentru Biserica Ortodoxă Română, lucrurile s-au schimbat şi la frumoasa mânăstire vâlceană, unde se află sfintele moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul. Viaţa monahală a renăscut şi aici, ca pretutindeni. Sute, mii de pelerini, din toate părţile, aleargă la sfintele moaşte, dobândind sănătate şi ajutor.