Curs BNR
1 EUR = 4.9763 RON
1 USD = 4.7792 RON
1 GBP = 5.8884 RON
1 XAU = 422.7614 RON
1 AED = 1.3011 RON
1 AUD = 2.9949 RON
1 BGN = 2.5443 RON
1 BRL = 0.8043 RON
1 CAD = 3.3209 RON
1 CHF = 5.2704 RON
1 CNY = 0.6558 RON
1 CZK = 0.1979 RON
1 DKK = 0.6671 RON
1 EGP = 0.0950 RON
1 HUF = 1.2126 RON
1 INR = 0.0553 RON
1 JPY = 3.0564 RON
1 KRW = 0.3326 RON
1 MDL = 0.2567 RON
1 MXN = 0.2337 RON
1 NOK = 0.4234 RON
1 NZD = 2.7042 RON
1 PLN = 1.1800 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0482 RON
1 SEK = 0.4337 RON
1 TRY = 0.1341 RON
1 UAH = 0.1138 RON
1 XDR = 6.2314 RON
1 ZAR = 0.2574 RON
Publicat la 21 iulie 2014
La Agapia din Deal, la locul sihaştrilor celor din veac, unde mireasma rugăciunii neîncetate se răspândea pretutindeni, a poposit un tinerel îmbrăcat în haine ţărăneşti, cu faţa sfioasă, cu multă evlavie în suflet...
La Agapia din Deal, la locul sihaştrilor celor din veac, unde mireasma rugăciunii neîncetate se răspândea pretutindeni, a poposit un tinerel îmbrăcat în haine ţărăneşti, cu faţa sfioasă, cu multă evlavie în suflet şi cu dorul de a vedea aceasta „cetate de pe munţii credinţei noastre”. La Agapia din Deal erau părinţi îmbunătăţiţi, înalţi în cele duhovniceşti, care se nevoiau ziua şi noaptea, ca să corespundă preafrumosului nume de creştin.
Farmecul de cuvinte, duhul dragostei celei nefăţarnice, care era acolo, au făcut ca tinerelul poposit să se hotărască să rămână în sihăstrie şi cu nici un chip să nu se mai întoarcă la ai săi, în satul de unde venise. Dobândind binecuvântare, s-a stabilit la Agapia din Deal şi, văzând traiul şi sfintele nevoinţe ale îmbunătăţiţilor părinţi, a început să se roage ziua şi noaptea. Şi darul lui Dumnezeu era cu el şi cu ajutorul rugăciunilor părinţilor sporea duhovniceşte şi, cu râvnă mare, în puţin timp a ajuns să cunoască psalmi şi rugăciuni pe care le rostea pe de rost la vremea ascultărilor de obşte. Şi era blând şi cucernic, şi cu mare bunătate către toţi şi mai ales, ajuta pe cei ce erau slăbiţi şi în suferinţă.
La vremea tunderii în monahism i s-a pus numele de Rafail – nume de arhanghel – care înseamnă „Dumnezeu aduce vindecare”.
Cuviosul Părintele nostru Rafail s-a nevoit îndelung în nevoinţa cea bună a vieţii călugăreşti, fiind, la vremea când a trecut din această viaţă către Domnul, de peste optzeci de ani. Cu multă cernire duhovnicească şi cu bucuria învierii în inimi, părinţii de acolo au pus în mormânt, cu bunăcuviinţă, trupul celui trecut către Domnul. Şi au pus deasupra şi piatră însemnată cu oarecare puţine date despre cuviosul Rafail.
Iar la şapte ani, când s-a făcut dezgroparea, s-a aflat că trupul său a rămas în neputrezire şi că fusese înzestrat cu bună mireasmă şi cu răspândirea de daruri celor care se rugau să le fie mijlocitor către Dumnezeu.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei şi Sucevei a lăsat o însemnare în cartea sa, Vieţile Svinţilor sau Prologariu din anul 1686 „…şi din Rumîni mulţi sunt carii am şi văzut viaţa şi traiul lor, dar nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ şi Rafail de Agapia, şi am sărutat şi sfintele moştii”.
Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche
Partenie, părintele cel sfânt şi minunat, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea.
Ucenic al stareţului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor, primeşte din mâinile acestuia tunderea în schima monahală. Cât a petrecut în viaţa de obşte, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem şti. Tradiţia spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinţilor de odinioară.
Acest dumnezeiesc bărbat este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit prin rugăciunea şi povăţuirea sa blândă. Era luminat şi plin de toată înţelepciunea, căci dragoste de Sfintele Scripturi şi de cărţile Sfinţilor Părinţi având, s-a îngrijit ca fraţii din obşte să nu fie lipsiţi de aceste comori nepreţuite în vremuri când cu anevoie şi cu mare cheltuială se dobândeau.
Mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este şi faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat. Se spune că se făceau minuni la mormântul său. Cu adâncă evlavie şi nădejde veneau să se închine la sfintele sale moaşte călugări şi credincioşi de pretutindeni.
Sfintele moaşte ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului Rafail. Aceşti doi mai luminători ai călugărilor întregesc şirul părinţilor din veac, ce s-au sfinţit prin mari nevoinţe în „Mănăstirea lui Agapie” şi în împrejurimile ei.
nu este nici un comentariu
Pentru mântuire ni se cere credinţă. Nu numai aceasta, dar fără de ea nu se poate
2014-07-21 citeste mai multLumea în care trăim tinde parcă tot mai mult spre dezumanizare
2014-07-21 citeste mai multAstăzi este extrem de necesar şi actual ca omul creştin să abordeze cu seriozitate problemele referitoare la relaţia dintre creaţie şi umanitate
2014-07-21 citeste mai multReferitor la articolul intitulat „Moaştele de la Bucureşti ale Sfântului Nicolae sunt FALSE”
2014-07-21 citeste mai multLa Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut recent o nouă ediţie a Catavasierului
2014-07-21 citeste mai multArbust înalt de 10-50 de cm, foarte ramificat, cu tulpină verde având muchii evidente, frunze ovale, cu vârf ascuţit şi marginea mărunt dinţată, flori solitare, cu corolă roz, globuloasă. Factorul curativ este reprezentat de frunze
2014-07-21 citeste mai multI-adevărat că întâmplarea asta s-a petrecut de mult
2014-07-21 citeste mai mult
Adaugă un comentariu