Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit)

O mare personalitate din rândurile monahale care s-a făcut cunoscută pe plan internaţional, a fost Dionisie Exiguul.
El a atras atenţia multor cercetători care l-au numit „erudit daco-roman”, sau „Dionisie Romanul, o podoaba a Bisericii noastre strămoşeşti”. S-a născut în Scythia Minor între anii 460-470 şi a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550.
La fel ca şi Sfâtul Ioan Casian, el s-a format în şcolile şi mânăstirile din Dobrogea, după metode şcolare şi duhovniceşti asemănătoare. A intrat de tânăr în mânăstire, a ajuns în Orient pentru a cunoaşte mediul monahal din aceste părti, dar din cauza răspândirii monofizitismului, a rămas puţină vreme acolo şi a plecat la Constantinopol unde rămâne o vreme greu de precizat; de acolo se duce, spre sfârşitul anului 496, la Roma, la chemarea papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din greacă în latină. În Italia a rămas-până la sfârşitul vieţii lucrând în timpul păstoririi a zece papi.
În mânăstire sau şcoală, Dionisie a avut printre îndrumători şi pe Petra, devenit, către sfârşitul secolului V, episcop al Tomisului şi căruia îi scrie cu recunoştinţă din Italia, adresându-i-se: „Domino beatissimo patri, Petro episcopo”, apoi: „mi-aduc aminte de binefacerile voastre, venerabile părinte şi podoaba aleasă a învăţătorilor lui Hristos şi am mereu înaintea ochilor minţii râvna sfântă pentru hrana duhovnicească pe care o cheltuiaţi cu mine când eram copil, râvna pe care nici spaţiul nici timpul nu o pot uita; vă rog să primiţi o mulţumire pe care ştiu că nu pot să v-o dau la înălţimea cuvenită”.
Din îndepărtata Italie, Dionisie îşi aduce aminte cu dor de pământul ţării sale şi de oamenii locului: „Poate este un lucru nou celor neştiutori, că Scythia, care se arată îngrozitoare prin frig şi în acelaşi timp prin barbari, a crescut bărbaţi plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea moravurilor. Că lucrul stă aşa, eu îl ştiu nu numai printr-o cunoaştere din naştere, ci mi l-a arătat şi experienţa. Se ştie că acolo (în Scythia Minor), într-o comunitate pământească deschisă am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin taina botezului şi am fost învrednicit să văd viaţa cerească în trap fragil a preafericiţilor Părinţi (călugări), cu care acea regiune se mândreşte că de o rodire duhovnicească deosebită”. Din textul de mai sus reiese larga dezvoltare a monahismului în Dobrogea în vremea în care trăia Dionisie şi că printre „bărbaţii plini de căldură şi minunaţi prin bunătatea moravurilor” şi-a făcut ucenicia şi el la vârsta tânără. Mediul în care s-a format Dionisie este acela al „călugărilor sciţi”, cu care a rămas în legătură şi i-a sprijinit atunci când se afla în Italia.
Dionisie a fost, ca şi Sfantul Casian, bine instruit în şcoala şi mânăstire, încât a devenit un reputat cunoscator al limbilor latină şi greacă, de aceea este invitat să meargă la Roma de către papa Ghelasie (492-496).
În activitatea pe care o depune în Italia, vedem că în afară de traduceri a fost şi profesor la o „Academie” din Vivarium (în Calabria, sudul Italiei), întemeiată de Casiodor şi unde a predat Dialectica. Pregătirea lui teologică şi filosofică trebuie să fi fost de asemenea bună, fiindcă altfel nu putea realiza traduceri din marii Părinţi ai Bisericii.
Avea bune cunoştinţe de astronomie aşa cum a dovedit în lucrările sale de cronologie bisericească, iniţiind pentru prima oara era creştină, adică numărarea anilor de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, după calculele sale afirmăm şi noi astăzi că ne aflăm în anul 2015.
O observaţie preliminară la această activitate se cuvine să fie dată, şi anume că traducerile sale nu s-au limitat la redarea fidela a textului dintr-o limbă în alta, ci ele au fost deseori însoţite de prefeţe lămuritoare, note şi comentarii.