Sfântul Constantin Brâncoveanu şi braşovenii

Mulţimea documentelor emise sub pecetea lui Constantin Brâncoveanu şi pentru el (peste 13000), precum şi bogatul epos popular, ne oferă imaginea unui voievod deosebit de activ, nevoit să ţină 26 de ani domnia deasupra unor frământări politice, sociale şi religioase şi mai ales să păstreze balanţa unui echilibru între cele două imperii: turc şi austriac, aflate cu puternice implicaţii în soarta şi destinul ţării, incluzând în palmaresul lor numeroase mărturii privitoare la relaţiile voievodului Constantin Brâncoveanu cu Şcheii Braşovului, care se înscriu în îndelungatul şir al relaţiilor pe care voievozii din Moldova şi Muntenia le-au avut cu românii ortodocşi de pe meleagurile Braşovului.
Neamul Brâncovenilor începe de pe vremea lui Mihai Viteazul, impunându-se prin reprezentanţii lui în Divanul ţării, dar şi în viaţa economică. Bunicul dinspre tată, Preda Brâncoveanu (fiul lui David din Brâncoveni) postelnicul din vremea lui Matei Basarab (fiind căsătorit cu nepoata de soră a lui Matei Basarab) şi mare logofăt în vremea lui Constantin Şerban, era foarte bogat, stăpânind vreo 200 de sate, 18.000 iepe, 5000 de boi, 4000 de porci, 300 stupi şi 1500 robi ţigani, încât cunoscutul călător Paul din Alep mărturisea că fusese ,,foarte bogat şi fără de pereche în această ţară, ca şi în orice altă ţară”. Ctitorise şi Mănăstirea Dintr-un Lemn cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” (1634-1635) şi Mănăstirea Brâncoveni (refăcută în 1633), fiind şi ctitor la Mănăstirea Gura Motrului cu hramul ,,Cuvioasa Parascheva”, zugrăvită ulterior (1705) de Constantin Brâncoveanu. . Tatăl său, Papa Brâncoveanu, nu mai puţin bogat, ajunge şi el postelnic şi prin căsătoria cu Stanca, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino (ginerele lui Radu Şerban, înrudit cu Mihai Viteazul), devine şi el foarte bogat.
Constantin Brâncoveanu avea abia un an, când tatăl său, în februarie 1555, în timpul răscoalei este omorât în casele sale din dealul Mitropoliei, fiind socotit complotist. Viitorul domn avea să fie crescut de mama sa şi bunica după tată Păuna Greceanu şi mai ales de unchiul Constantin Cantacuzino, căruia i se adresa cu apelativul ,,tată”. Copilărind la Bucureşti, în casele părinteşti aproape de curtea domnească, învaţă carte grecească şi latinească. Murindu-i şi cel de al doilea frate Barbu în 1674, Constantin Brâncoveanu devine singur moştenitor al bogatei sale familii şi căsătorindu-se cu nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, adaugă mult averii sale.
La 34 de ani, Constantin Brâncoveanu, primea domnia iar puţinii boieri de opoziţie, care îl vedeau domn pe Iordache Cantacuzino, nevârstnicul fiu al lui Şerban Cantacuzino, sau pe ginerele acestuia, aga Constantin Bălăceanu, nu numai că au cedat, dar s-au refugiat din ţară în Transilvania, trăind cu speranţa că vor primi de la austrieci sprijin.
Aflat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau spre Moldova şi Muntenia, fireşte că Braşovul şi-a dovedit implicaţiile sale în destinul istoric al ţărilor române şi în vremea voievodului Brâncoveanu.
Mai puţin cunoscute (unele chiar inedite) sunt mărturiile rămase până astăzi pe manuscrisele (catastife, hrisoave, manuscrise, inscripţii) din Şcheii Braşovului, pentru că marii istorici (Nicolae Iorga, Ştefan Meteş, Ioan Jinga ş.a.) l-au văzut pe voievodul Constantin Brâncoveanu mai mult în relaţiile cu cetatea Braşov şi mai puţin cu românii din Şchei. Rezerva faţă de şcheieni se credea că este datorată unor cuvinte aspre adresate ,,unor şcheai” de la Braşov (Ion Boghici, Stoica Bogdan, Toader Ţapu), care n-au plătit berbecii unui locuitor din Racoş (1698) sau au prădat pe popa Savu din Câmpulung (fraţii Iosif şi Palco din Şchei) în anul 1707 sau au luat cai, vaci, oi de la nişte locuitori din Rucăr şi Dragoslavele la 1691. Cert este că în prima perioadă a domniei, nemulţumirea marelui voievod era generată şi de prezenţa în Şchei a agăi Constantin Bălăceanu, pretendentul la tronul Ţării Româneşti, alături de care nu se afla doar familia sa, dar şi mulţi dintre rubedeniile şi foştii boieri ai lui Şerban Cantacuzino. După bătălia de la Zărneşti (1690) această contrapartidă dispare din Şcheii Braşovului şi marele voievod dovedeşte o reală şi afectivă protecţie pentru românii din Şchei, care se confruntau cu marile probleme generate de Uniaţie. Astfel că toate mărturiile pe care le aflăm încă în Şcheii Braşovului vin să infirme pretinsa ,,ostilitate” a voievodului faţă de şcheieni şi biserica lor.
La numai 20 de ani, Brâncoveanu venea la Braşov cu scopul de a lămuri pe cantacuzini să se întoarcă în ţară. Al doilea popas al voievodului Brâncoveanu în Şchei a fost în primăvara anului 1707, când părăseşte Bucureştiul de frica unui firman turcesc adus de Hasan-aga, dar abia ajuns la Braşov află că scopul venirii turcului era cu totul altul. Cu siguranţă că voievodul muntean se temea de o eventuală mazilire şi probabil că în acest context apelează la autorităţile din Transilvania să-l găzduiască. Ca urmare în 22 ianuarie 1707 Consiliul de război austriac ordona judelui braşovean să-l primească pe Brâncoveanu în cazul în care acesta s-ar retrage în Ardeal.
Încă de la prima venire Constantin Brâncoveanu îşi mărturiseşte sentimental de afecţiune faţă de aceştia, afecţiune care se confirmă mai ales după 1690. Ca dovadă, deja în 1701 cumpără case în Şchei şi un han la Bartolomeu şi aduce din Muntenia pe Apostol Manu să le administreze, instalând în cele două case de pe actuala stradă Brâncoveanu pe cele două fiice: Ancuţa, căsătorită cu boierul moldovean Nicolae Ruset şi Bălaşa, căsătorită cu negustorul Manolache Lambrino. Tot în acest context, aduce din Şchei în Muntenia pe fraţii David şi Teodor Corbea, împreună cu tatăl lor , preotul Ion Corbea, folosindu-i ca diplomaţi în relaţiile cu Rusia şi alte ţări.
Acum, când prăznuim 300 de ani de la petrecerea spre cele înalte ale sfântului martir Constantin Brâncoveanu, este o datorie de onoare să apelăm la mărturiile istorice pentru a pune în lumina cunoaşterii personalitatea marelui voievod în contextul legăturilor cu braşovenii.
Un prim pas s-a făcut în 16 august 2013, când în cadrul complexului muzeal din Şcheii Braşovului, s-a deschis expoziţia permanentă ,,Constantin Brâncoveanu şi Braşovul”. Expoziţia cuprinde trei secţiuni distincte. O primă secţiune o formează zestrea de carte brâncovenească şi la loc de cinste se află Biblia de la Bucureşti din 1688, patronată de voievodul Şerban Cantacuzino, dar şi de Constantin Brâncoveanu, care o dăruieşte românilor din Şchei, actul ctitoricesc fiind consemnat în catastifele bisericii. Alături de aceasta se află valorosul ,,Chiriacodromion” de la Alba Iulia, toate Mineiele de la Buzău şi de la Râmnic şi celelalte cărţi de cult (Ervanghelia bilingvă de la Bucureşti, Octoihul, Triodul, Penticostarionul ş.a.). Cel de al doilea sector îl formează documentele, la loc de cinste aflându-se cele 7 hrisoave domneşti semnate şi pecetluite de Constantin Brâncoveanu, documentele emise de mitropoliţii ţării Teodosie şi Antim Ivireanu, dar şi Dositei al Ierusalimului, scrisorile semnate de David, Ion şi Teodor Corbea şi testamentul Domniţei Ancuţa din 1730. Cel de al treilea sector este înzestrat cu valoroasele cărţi dăruite de Grigore Brâncoveanu, în special monumentale cărţi istorice.