Sfântul Antipa de la Calapodeşti

Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc şi călugăr sfânt, l-a odrăslit pământul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaş al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti - Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească.
Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea Mănăstirii Căldăruşani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul românesc Prodromu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşti de la cei mai aleşi călugări athoniţi, ajungând vestit în schit pentru postul şi osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism şi s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni.
După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Prodromu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu. Aici primeşte marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa şi este hirotonit diacon. Astfel, înmulţind ostenelile şi privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darurile vindecării bolilor şi al înainte-vederii.
Iubind mai mult singurătatea şi smerenia decât cinstea şi lauda, în anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos şi s-a reîntors în Moldova, la mânăstirile din preajma Iaşilor. Dar văzându-se împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se vestise în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Pecerska. Apoi a ajuns la mânăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericita linişte şi înstrăinare, în anul 1865 s-a aşezat în această mănăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus.
În Mănăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoţiei şi „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvârşita sărăcie”. Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti. Săvârşea încă adesea dumnezeiasca Liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s-a născut.
După o nevoinţă binecuvântată, Cuviosul Antipa Athonitul şi-a dat sufletul cu pace în braţele Mântuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.
În anul 1883, văzând părinţii Mănăstirii Valaam că ieroschimonahul Antipa Luchian este venerat de ucenici şi de credincioşi ca sfânt, au rânduit să i se scrie viaţa pe scurt spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sufletesc. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în acelaşi an nevoinţa părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednicia de pomenire viaţă a ieroschimonahului Antipa”.
Viaţa Cuviosului Antipa a fost tipărită la Sankt Petersburg de două ori, în anii 1883 şi 1893, răspândindu-se atât în Rusia şi Finlanda, cât şi în Muntele Athos. Iar canonizarea şi trecerea în rândul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viaţă.