Setea de cunoaştere

Vrem să cunoaştem din ce în ce mai multe. Pentru aceasta omenirea depune multe eforturi. În vremurile noastre avem multe discipline ce ne învaţă tot felul de realităţi impresionante. Când suntem atraşi de una din ele vrem să o stăpânim cât mai bine. Atunci descoperim că au multe alte ramuri. Astăzi cercetătorii îşi dedică viaţa pentru câte un studiu al unei mici părţi ale unei subramuri. Studiind bine ceea ce îi pasionează reuşesc deseori să descopere lucruri noi, ce le lasă ca moştenire oamenilor.
Uneori, elevii nu sunt foarte încântaţi de tot acest demers al ştiinţei. Sunt prea multe şi greu de stăpânit aceste moşteniri ştiinţifice. Profesorii fascinaţi de farmecul descoperirilor îşi doresc să se cufunde în această imensitate informaţională. Pentru ca, profesional, să se simtă împliniţi se străduiesc să îi ia şi pe elevii lor la această „scăldare” în cunoştinţele ştiinţifice. Unii reuşesc, alţii nu. Se crede că pedagogia şi psihologia vârstelor îi fac pe unii profesori performanţi şi pe alţii nu. Realitatea este că aceste ştiinţe pedagogice şi psihologice ajută, dar nu desăvârşesc. Cu siguranţă fiecare sistem de învăţământ ar dori să afle secretul profesorului desăvârşit. Dacă ne gândim că primele lecţii fiecare le primim de la părinţii noştri, cu siguranţă, cei mai interesaţi ar fi părinţii să deţină această cheie a succesului.

„Şi învăţa Iisus…” (Luca 13, 10)
Aşa începe pericopa evanghelică ce este rânduită de Biserică a se citi în această duminică a Postului Naşterii Mântuitorului. De aceea, sunt tentat să cred că un mesaj important este adresat profesorilor, cu sau fără diplomă. Hristos vine în mijlocul nostru pentru a ne învăţa ce este mai important pentru cel ce vrea să înveţe pe altul: tuturor celor care sunt prea aplecaţi spre cercetare şi nu mai ridică ochii de acolo; tuturor celor care se cocoşează din pricina frumuseţii ştiinţelor; tuturor celor care sunt încorsetaţi de reguli stricte; le oferă astăzi Hristos soluţia pentru a deveni nişte profesori desăvârşiţi.
Chemându-ne prin glasul Evangheliei, ne dezleagă de neputinţă, punând mâinile asupra noastră şi toţi cei dezlegaţi dau slavă lui Dumnezeu.
Tuturor ne descoperă că toate ştiinţele au farmec, pentru noi şi pentru elevii noştrii, dacă în dragostea noastră îi cuprindem şi pe ei. Ridicându-ne din ce în ce mai des către ei, către întreaga lume, luminaţi de iubirea Mântuitorului vom dărui Dragoste şi carte învăţăceilor noştri. Doar aşa, şi noi şi ei ne vom bucura deplin de cele descoperite în aplecarea noastră spre ştiinţă. Numai ridicaţi de dragostea divină din preocupările noastre de a creşte intelectual putem rămâne echilibraţi şi doar aşa putem da cu adevărat cu toţii, profesori şi elevi, Slavă lui Dumnezeu.