Secretul unei vieţi frumoase

Pentru a atinge mântuirea, sau viaţa alături de Dumenezeu în rai trebuie să ne croim un drum printr-o pădure de ispite, de lucruri rele şi încercări de toate felurile. Pentru a ajunge la o cărare uşor de urmat însă, trebuie mai întâi călcate sau eliminate plantele nefolositoare care blochează drumul, acest lucru simbolizând credinţa. Apoi putem bătători zona curăţată (întărirea credinţei prin iubire) şi adăuga pavaj sau indicatoare pentru a face drumul mai frumos şi mai plăcut (ascultarea si respectarea de Dumnezeu şi de porunci). În acest mod, drumul către rai poate fi o frumoasă călătorie şi nu un calvar sau ceva greu de realizat. La fel, religia, sau obiectivul său, mântuirea, pot fi asemuite cu o casă. O casă nu poate fi construită începând cu acoperişul, cu geamurile sau cu vopseaua, ci trebuie început cu o structură, fie ea de lemn, de metal, de cărămidă, iar apoi se adaugă celelalte elemente. În contextul religios, structura, baza este reprezentată de credinţă, care este cea mai importantă: fără ea se dărâmă tot.
Fiind unul dintre cele mai importante aspecte, credinţa trebuie păstrată şi protejată. În viaţa de zi cu zi, există o multitudine de factori care ne pot altera sau dezorienta credinţa, mai ales dacă aceasta este slabă. Ea poate fi slăbită foarte uşor dacă este ascunsă, iar existenţa ei este negată. La fel ca şi Mucenicii, trebuie să ne afirmăm credinţa personal mai întâi, iar apoi chiar şi public dacă este nevoie. Nu trebuie să ne fie ruşine să ne rugăm sau să ne facem Semnul Sfintei Cruci în public şi nicidecum să ne fie frică să fim văzuţi de prieteni sau cunoştinţe la Biserică, căci şi lui Dumnezeu îi va fi ruşine să ne vadă în rai. Într-adevăr, există unele persoane care preferă să păstreze legătura cu Dumnezeu mai privată, dar la fel ca ceilalţi, ar trebui să fie bucuroşi, recunoscători şi mândri de această legătură.
În încheiere, credinţa reprezintă cel mai important aspect din legătura omului cu Dumnezeu şi din drumul acestuia către rai, care ar trebui păstrat, protejat şi afirmat, chiar şi în cazul morţii, precum au procedat toţi Sfinţii şi Mucenicii.