Schitul Iezer-Vâlcea

Una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei, schitul Iezer, este situat într-un cadru natural de pădure, la 4 km de comuna Cheia – judeţul Vâlcea, pe malul drept al râului Iezer.
Primii ctitori ai acestui sfânt locaş au fost Radu I (1377-1383) şi fiul său Mircea cel Bătrân (1386-1418). Cu trecerea vremurilor schitul s-a ruinat, în anii 1552-1553 fiind refăcut de Mircea Vodă Ciobanul şi Doamna Chiajna. Astfel, s-a construit aici o mare obşte monahală cu peste 300 de călugări. O parte dintre aceştia trăiau în mănăstire o viaţă de obşte, alţii asistau doar duminica la slujbele săvârşite în biserică, nevoindu-se în rest în sihastriile peşterilor sau ale chiliilor.
În pisania din 1720 se menţionează că schitul a fost terminat în 1567-1568, după moartea ctitorului şi că în 1700 schitul era pustiu şi surpat.
Biserica veche a fost zidită de episcopul Ilarion şi schimonahul Antonie, care a donat toate economiile, dar a şi muncit personal, pentru ca în 1720 să fie pictată de ieromonahul Nicolae. Mai târziu, schimonahul Antonie, a fost canonizat sub numele de Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru. Din anul 1998, sfântul lăcaş s-a îmbogăţit cu o nouă biserică.
De origine română, Cuviosul Antonie a părăsit ţinutul Pindului spre a se stabili în Ţara Românească, în anul 1648. La vârsta de 64 de ani, după o viaţă prosperă de negustor, acesta alegea viaţa monahală, fiind povăţuit de episcopul Ilarion al Eparhiei Râmnicului să vină la Schitul Iezer şi să întemeieze aici o obşte monahală, după modelul celor de la Sfântul Munte Athos. Dorind apoi să vieţuiască într-o nevoinţă mai aspră şi descoperind în împrejurimi o peşteră, schimonahul Antonie începea aici să cioplească o biserică, inspirat de o vedenie repetată în mai multe rânduri. Timp de 3 ani, retras în peşteră, la 600 de metri răsărit de Schitul Iezer, sfântul a săvârşit porunca primită, dăltuind în stâncă, numai cu ajutorul lui Dumnezeu biserica visată.
Tot aici şi-a făcut o chilie, apoi la gura peşterii şi-a pregătit locul de odihnă veşnică. Timp de 28 de ani, Cuviosul Antonie a trăit o viaţă pustnicească având la temelie un unic principiu: rugăciunea inimii şi munca.
În 23 noiembrie 1720, într-o zi de luni, cuviosul trecea la cele veşnice. O parte din moaştele sale au fost găsite îngropate la intrarea în peşteră şi au fost mutate la Schitul Iezer, unde se află şi acum.
În data de 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Cuviosului Antonie de la Iezer, în calendarul ortodox fiind prăznuit în ziua de 23 noiembrie.
Astăzi, Schitul Iezer cuprinde o obşte de maici, care se ostenesc să ducă mai departe tradiţia monahală existentă aici de mai multe secole.