Sânziene

După trecerea zilei de 24 iunie, când se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, tradiţia populară acceptă recoltarea sânzienelor, cunoscute şi sub denumirile de drăgaică sau floarea Sfântului Ion.
Plantele de sânziene au tulpini în patru muchii, înalte între 30-100 cm. Frunzele sunt lineare, ascuţite, lucioase, păroase pe faţa inferioară, dispuse câte 8-12 în verticile la fiecare nod. Podoaba principală constă în florile mărunte, albe sau galben-aurii, dispuse în mici ciorchini, cu miros dulce-îmbătător, asemănător cu cel al fânului de curând cosit sau al mierii de albine. Văzute de la distanţă, florile seamănă cu o ploaie de stele, cele 4 petale fiind aşezate în semnul Sfintei Cruci, ceea ce duce la credinţa că această plantă a fost binecuvântată de Dumnezeu.
Noţiunea de drăgaică include două specii: sânzienele albe (cu denumirea ştiinţifică Galium mollugo) şi sânzienele galbene (cu denumirea ştiinţifică Galium verum).
În flora spontană, plantele de sânziene ocupă suprafeţe mari în Europa şi Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Planta creşte pe coaste însorite, pajişti aride, fâneţe, poieni, lanuri de grâu, margini de pădure, drumuri şi căi ferate.
În scopuri terapeutice se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subţiri.

Efecte terapeutice
Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăţi terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice şi afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecţiuni maladive cum ar fi: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze şi reumatisme cronice.
Sânzienele galbene au foarte multe proprietăţi vindecătoare, datorită conţinutului chimic mult mai divers, de la glicozide (luteolină, asperulină, quercetină), coloranţi galbeni şi roşii, taninuri, acizi organici, enzime de închegare a laptelui şi săruri minerale (planta se mai numeşte popular „închegătoare”).
Până în prezent au fost dovedite următoarele proprietăţi:
- diuretice şi depurative, curăţind sângele la nivelul ficatului şi rinichilor;
- sudorifice (cu mărirea secreţiei glandelor sudoripare);
- astringente, cicatrizante, hemostatice, antiinflamatoare şi vulnerare (cu grăbirea vindecării rănilor externe şi interne);
- sedative, calmante şi antispastice în afecţiunile neurovegetative;
- aperitive şi aromatizante.
Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu cele mai variate întrebuinţări. Încă din trecutul medicinii tradiţionale au rămas diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zonă la alta. În Oltenia planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţara Făgăraşului contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova contra bolilor de piele şi a celor venerice, iar în Transilvania de nord contra reumatismului.
Astăzi, în tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni:
- boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţirea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite, catar gastrointestinal);
- în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezică urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauză, colibaciloză urinară, cancer renal şi genital);
- în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare);
- contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide şi ale coardelor vocale;
- contra cancerului limbii, al laringelui şi al organelor genitale;
- contra durerilor reumatismale şi artrozice;
- în boli de metabolism (obezitate, anemie).