Sănătate şi mulţumire

Un prieten îmi spunea zilele trecute despre faptul că o rugăciune în care cineva cere mereu sănătate de la Dumnezeu este o rugăciune slabă şi că noi ar trebui în primul rând ca prin rugăciune să îi mulţumim Lui pentru ceea ce avem. Am avut tendinţa de a nu-i da dreptate considerând, aşa cum ştim, că rugăciunea de cerere este o rugăciune primită de Dumnezeu. Domnul Hristos ne-a învăţat să cerem de la Tatăl tot ceea ce ne este necesar, inclusiv hrana. De ce nu şi sănătatea? Pentru că, spunea prietenul respectiv, această cerere repetată şi aproape exclusivă a sănătăţii dovedeşte o stare de neîncredere în Însuşi Dumnezeu, pe când rugăciunea de mulţumire presupune o stare interioară pozitivă. Psihologic, atunci când ceri, când îţi doreşti ceva o poţi face de cele mai multe ori cu teama de a nu primi, cu teama unui viitor nesigur legat de nesatisfacerea cererii respective. Atunci când mulţumeşti, însă, o faci degajând o energie pozitivă izvorâtă din starea lăuntrică de împlinire pe care ţi-o dă convingerea că tot timpul te afli sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Şi totuşi, rugăciunea de mulţumire şi cea de cerere merg împreună, alături de doxologie. Chiar „rugăciunea cu care se mântuiesc călugării”, deşi începe cu o recunoaştere a măreţiei Domnului Iisus Hristos, este o rugăciune de cerere. Dar, încă un totuşi, în rugăciunea lui Iisus îi cerem Domnului să ne miluiască recunoscând faptul că suntem păcătoşi, iar cererea vizează veşnicia şi dorinţa de a atinge veşnicia bună. Dacă dorinţa de a fi sănătoşi – firească – poate să provină dintr-o disperare, deci o stare sufletească negativă, în rugăciunea lui Iisus cererea milostivirii nu poate veni decât dintr-o inimă smerită. Smerenia este una dintre cele mai profunde virtuţi creştine şi cu anevoie de împlinit.

„Nu ştiţi ce cereţi”
De cele mai multe ori, asemenea fiilor lui Zevedei, fraţilor apostoli Ioan şi Iacov, nu ştim nici noi ce (să) cerem în rugăciune. În mod sigur atunci când credinţa noastră în Dumnezeu este puternică şi cererile sunt mai „rafinate” şi au în vedere realităţi care ne ajută să dobândim Împărăţia lui Dumnezeu pentru că, în privinţa celor de trebuinţă vieţii de zi cu zi ştie mai bine Dumnezeu necesarul pentru o viaţă bună. „Că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El” (Matei 6, 8). Aşa şi este, nu ne putem îndoi de acest adevăr. Brusc, putem observa că rugăciunea pe care o rostim vorbeşte de la sine despre relaţia noastră cu Dumnezeu şi despre puterea credinţei noastre. Avea părintele Teofil Părăian o vorbă frumoasă: „te spune faţa cum ţi-e viaţa” şi mai departe putem spune că rugăciunea o faci după cum îţi este viaţa.
Revenind la sănătate, problema esenţială nu este că o cerem pentru că Bunul Dumnezeu ne-a dat dreptul de a-i cere în rugăciune tot ceea ce ne este de folos în viaţă. Şi Biserica se roagă pentru sănătatea credincioşilor. Cred că problema gravă constă în faptul că, aşa ca-n viaţă, cerem şi uităm să mulţumim. Este esenţial să ştim să mulţumim. În limba greacă din verbul „a mulţumi” s-a format cuvântul „euharistie” care desemnează taina cea mai înaltă şi totodată cea mai cutremurătoare a creştinismului: gustăm Trupul şi Sângele Domnului Hristos sub chipul pâinii şi al vinului. Iată ce răspuns dă Domnul mulţumirii noastre în Sfânta Liturghie. Inevitabil, Domnul Hristos va da un răspuns la fel de măreţ, de „boieresc” vorba părintelui Nicolae de la Rohia, la Dreapta Judecată celui care va şti să mulţumească cât mai mult în rugăciunile pe care le rosteşte.