Sâmburele

Mama a cumpărat prune ca să le dea copiilor după masa de prânz şi le-a aşezat pe o farfurie. Vania, care nu mai mâncase până atunci prune, le tot mirosea de zor.
Tare-i mai plăcea cum miros şi tare-ar mai fi vrut să le guste! Tot dându-le aşa târcoale, băieţelul pândi clipa când nu era nimeni în odaie şi, nemaiputându-se stăpâni, înhăţă o prună şi o mâncă. Când s-a apropiat ora prânzului, mama a numărat prunele şi văzând că lipseşte una, i-a spus tatălui.
Stăteau cu toţii la masă şi tatăl a întrebat:
- Ia să-mi spuneţi, copii. Nu cumva a mâncat cineva dintre voi o prună?
- Nu, au răspuns copiii în cor.
Vania, roşu ca un rac, a spus şi el:
- Nu, n-am mâncat-o eu!
- Că unul dintre voi a mâncat pe ascuns o prună, a mai spus tata, nu-i frumos deloc, dar nu despre asta-i vorba. Nenorocirea-i alta. Fiecare prună are un sâmbure. Şi dacă cineva nu ştie cum să le mănânce şi înghite sâmburele, a doua zi moare. De asta mi-e frică.
Atunci Vania, galben la faţă, a zis repede:
- Ba nu, că samburele l-am aruncat pe fereastră.
Toţi au izbucnit în râs, iar Vania a început să plângă.