Să nu exagerăm!

Dreapta socotinţă este între virtuţile cele mari pe care le poate avea omul. Cu toată dragostea pentru care şi prin care Hristos a primit Crucea, El a spus doar tâlharului care s-a pocăit de păcatele sale „Astăzi vei fi cu mine în Rai!”. A ţine echilibrul în toate, a fi aşa cum spune românul „om cu scaun la cap”, a nu risipi mărgăritare porcilor şi a dărui cu dragoste dar şi cu responsabilitate ţin de dreapta socotinţă. De foarte multe ori exagerăm fie în nepăsare, fie în bunăvoinţă. Exagerările se fac din pustiul inimii: ori ţinem doar pentru noi toate cele bune, suntem egoişti şi reci până la cruzi, ori împrăştiem ale noastre ca să arătăm ce mărinimoşi suntem, să fim recunoscuţi drept cei mai buni din câţi puteau fi. Şi ca popor am ajuns să ne aliniem alienării renunţând la valorile noastre creştine şi tradiţionale şi acceptând ca normalitate şi norme anomalii şi plăgi ale umanităţii. Doamne, ce vei fi zicând Tu în Cerul în care noi Te-am exilat?

Mereu în războiul altcuiva
Ce căutăm noi să luptăm şi să murim ca neam în războiul altcuiva? Ne omorâm pruncii din pântece prin invocarea libertăţii personale şi egoiste dar suntem în stare să alinăm la piept pe bieţii homosexuali care nu pot avea copii între ei. Ne scade abrupt şi dureros populaţia ţării: prin pruncucidere în pântece, prin părăsirea ţării pentru un trai mai bun, prin boală şi sărăcie, prin sinuciderea pruncilor rămaşi singuri şi plângând de dorul părinţilor. Dar luptăm în războaie străine nouă, ne sunt omorâţi sau schilodiţi bărbaţii pe câmpuri de luptă ale marilor interesaţi ai lumii. Deplângem o catedrală, a cărei valoare istorică dar şi materială este incontestabilă, vrem să sprijinim (ca să dea bine) la reconstruirea ei. Dar catedralele voievozilor noştri dărâmate de comunişti cine ni le va reconstrui? Acum ne trebuie catedrala străină? Nu ne mai trebuie spitale? Am căzut pe „lacrimi” şi „durere” pentru biserica ce a ars în Franţa, dar nu îngenunchem să ridicăm mâinile spre Cer pentru drama poporului creştin sirian? În Siria sunt martiri şi noi bocim o clădire? Doamne, oare ţi-ai acoperit şi Tu ochii să nu mai vază atâtea deturnări ale umanităţii, iubirii, credinţei?

Hristos a înviat!
Mai sunt câţiva paşi şi Lumina Sfântă, blândă va fi din nou aşteptată la Ierusalim! Oare va mai coborî? Dacă încă lumea se va umple de acestă Lumină, ce vom face să nu o uităm în secunda următoare? Să încercăm încă o ridicare a frunţii! Să căutăm Pacea, Bucuria şi Nădejdea că nu vom cădea atât de rău şi atât de mult încât să nu ne mai putem ridica! Crucea şi Învierea să ne fie Mângâiere, Putere, Curaj, Dragoste şi Linişte! Doamne, mai pune Lumina Ta în lume!
 

Foto: Icoană pe sticlă - „Iar El a luat asupră-şi durerile noastre” realizată de Ramona Aroneasa.