Să ne iubim!

„Suntem ceea ce iubim” spune Nichita Stănescu. Iubim bunătatea, suntem buni. Iubim frumuseţea, suntem frumoşi. Iubim adevărul, spunem adevăr. Iubim înţelepciunea, suntem înţelepţi. Îl iubim pe Dumnezeu, îl avem pe Dumnezeu în gând şi-n inimă. Ne ridicăm ochii către Cer, Cerul ne va da un semn. O sumă de iubiri. Un buchet de mii de flori care înseamnă iubire, respect, perseverenţă, dragoste, sensibilitate, bucurie. Toate înseamnă iubire. Toate demonstrează că „suntem ceea ce iubim”.
Şi pentru că suntem ceea ce iubim suntem şi iubiţi. Buna-Vestire ne este în preajmă şi ne deschide spre dragostea pură şi frumoasă. Ne este alături la lupta împotriva răului.
Am observat că am momente în care simt o mare descumpănire. Am observat că în zadar fac lucruri bune şi frumoase. Câteodată obosesc. Dar, mă ridic încet şi mă gândesc la puterea pe care o are natura de a ne demonstra iar şi iar cât este de luptătoare. Cu o indiferenţă parcă supărătoare dă în mugur în fiecare an. Ne arată cât de mult ne iubeşte. Salcâmii „înnebunesc” în fiecare an arătându-ne iubire. Ei „sunt ceea ce iubesc”. Puternici necondiţionat. Sau, condiţionaţi de iubirea Divină.
Am observat că m-am obişnuit să dau copiilor sfaturi, învăţându-i să se obişnuiască cu toate câte sunt. Şi cu bunele, dar şi cu relele.  La întrebările „de ce trebuie”, de ce să facem asta”, „de ce, de ce, de ce,” ei ştiu că mereu le spun pentru că toate au rostul lor. Aşa cum suntem obişnuiţi ca dimineaţa să ne spălăm pe ochi şi să spunem „Bună dimineaţa”, aşa cum în fiecare an aşteptăm să vină iarna, şi vine, sau cum aşteptăm să vină primăvara, şi iată că vine, tot aşa şi noi trebuie să ne obişnuim cu toţi şi cu toate.
Trebuie să înţelegem că viaţa noastră însăşi este o lungă călătorie, iar gările sunt şi mai frumoase, şi mai bune, şi mai rele, şi mai moderne, şi mai lăsate în paragină. Înţelegem de aici segmentarea drumului nostru.
Poate pentru că suntem conştienţi de lucrurile neplăcute, mereu aşteptăm câte ceva: să vină Crăciunul, apoi vedem. Să ieşim din iarnă, apoi vedem. Să dea odată colţul ierbii, apoi vedem. Ce să vedem? Cât suntem de capabili, de fapt, de a trece peste toate şi de a demonstra că „Suntem ceea ce iubim”. Iubim viaţa, îl iubim pe Dumnezeu că ştie El ce ştie şi ne ajută „să mai vedem”.
Ne ajută să mai vedem, din nou, că am fost capabili de a trece încă o dată peste iarnă. Ne ajută să ne scuturăm hainele, să ne netezim ridurile, să ne îndreptăm spatele gheboşat de frig şi să râdem la soarele care dă startul veseliei universale.
Să iubim, aşadar, puterea naturii şi egoismul ei pentru că indiferent de starea noastră ea ne refuză greul neînţeles de ea şi, din nou, ne dă Buna-Vestire şi apoi pregătirea pentru Răstignire ca apoi, în sfârşit, să ne bucurăm de Patimile care aduc lin şi dureros mântuirea noastră.
Să luptăm frumos pentru această iubire şi să arătăm că „Suntem ceea ce iubim”!