Să crezi

Pentru mântuire ni se cere credinţă. Nu numai aceasta, dar fără de ea nu se poate. E greu să rămâi statornic în vârtejul greutăţilor, şi dezamăgirilor, şi rănilor pe care şi le fac oamenii zi de zi. Dar bucuria mea este că ştiu că nu sunt singur. Credinţa am primit-o în dar la botez, ca har. Şi harul divin ne ajută să o putem îndrepta şi ridica din căderile neputinţelor noastre. Şi harul ne îmbogăţeşte credinţa cu nădejde şi cu dragoste. Lipindu-mă de harul acesta ştiu că fără el nu se poate, căci nimic nu mi-ar sta în putinţă dacă Dumnezeu însuşi nu ar binecuvânta plecările şi venirile mele, ieşirile şi intrările mele. „Nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-i va fi dat de la Tatăl Meu” (Ioan 6). Şi Dumnezeu vrea! El ne cheamă dar nu ne leagă în „lanţuri” iubirii Sale. Ne mai ridică uneori cu forţa în braţe, când vede că ne zvârlim cu capul înainte în primejdii. În rest, El aşteaptă cu încrederea pe care El însuşi ne-o împărtăşeşte. Dumnezeu crede în noi şi pentru aceasta trebuie să ne fie frică: să nu rănim atâta credincioşie dumnezeiască părăsindu-L, lăsându-L în zadar să aştepte.