Rugăciunea de toată vremea

Cel mai potrivit loc în care putem rosti rugăciunea este … mintea noastră. şi de aici, prin pogorârea ei în inimă, ca o etapă a rugăciunii desăvârşite se iveşte rugăciunea rostită în inimă. Aici, în acest locaş tainic îi putem aduce oricând rugăciune lui Dumnezeu, de laudă, de mulţumire sau de cerere.
Străduinţa noastră în rugăciune ar trebui să fie aceea de a ne perfecţiona, de a ne ruga cu mintea în inimă, pentru a putea ţine mintea cât mai mult la Dumnezeu. Pentru aceasta este necesară o atenţie sporită şi de rugăciuni scurte. Cea mai cunoscută rugăciune scurtă este cea pe care o numim rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea inimii  cu textul „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Pe lângă aceasta ni se spune că putem folosi ca rugăciune „scurtă” şi versete din Sfânta Scriptură, versete care sunt mai aproape de inima noastră, sau care se potrivesc anumitor situaţii. O predispoziţie a existat şi există în acest sens asupra versetelor din Psalmii lui David.
Aceste scurte rugăciuni pot fi rostite de către fiecare dintre noi, în mod repetat, de mai multe ori întrucât mintea poate fixa mai uşor cuvintele rugăciunii în inimă. Părintele Teofil Părăian numea rugăciunea lui Iisus „rugăciune de toată vremea” sau „rugăciunea cu care se mântuiesc călugării”.
Ea nu exclude datoria fiecăruia de a avea un program de rugăciune acolo unde spunea Mântuitorul Hristos, în „cămara” noastră. Rugăciunea lui Iisus este uşor de rostit cel puţin cu buzele şi cu mintea şi pentru că ea este„mobilă” în sensul că poate fi rostită oriunde. Îndeletnicirea cu rostirea acestei rugăciuni este una înaltă, numai potrivită pentru postul pe care peste puţin timp îl vom începe. Este şi o îndeletnicire necesară deoarece patimile ies din noi cu post însoţit de rugăciune, după cuvântul Domnului Iisus Hristos. Cu cât îi vom dărui lui Dumnezeu mai mult din gândurile noastre, din preocupările noastre zilnice, de toată vremea, însăşi viaţa noastră va fi transformată într-o rugăciune.