Rugăciunea ca respiraţie

„Să se lipească pomenirea lui Iisus de suflarea ta, şi atunci vei cunoaşte folosul liniştii” (Sfântul Ioan Scărarul).
Să îţi fie rugăciunea ca respiraţia. Îmi spunea cu mulţi ani în urmă un părinte că noi putem pomeni numele lui Iisus neîncetat cu ajutorul respiraţiei. Putem spune „Iisus” când inspirăm şi expirăm şi atunci gândul lui Hristos este mereu în noi. Nu avem cum să ratăm ţinta, scopul vieţii, atât timp cât Hristos este pomenit mereu în mintea noastră. Noi ştim că rugăciunea poate fi rostită oriunde şi oricând, dar este nevoie ca să avem această peocupare de a ne ruga. Să ne rezervăm zilnic momente în care să ne contopim cu veşnicia. Aceasta este preocuparea. „Te-ai gândit azi la Mine”? aşa ar trebui să ne întrebăm mereu fiecare dinte noi. M-am gândit azi la Dumnezeu? Mi-am curăţat mintea de gânduri prin rugăciunile înălţate către El? Nu este un efort mare, iar rezultatele vor veni uşor. Însă, trebuie să nu lipsească preocuparea. „De voieşti, aşadar, să acoperi cu ruşine gândurile şi să te linişteşti cu bucurie şi să păstrezi cu uşurinţă trezvia în inimă, rugăciunea lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta, şi vei vedea cum se împlineşte aceasta în puţine zile”(Sfântul Isihie Sinaitul). când rugăciunea devine hrană, când rugăciunea este respiraţie s sufletului, nu ai cum să fii biruit de gânduri potrivnice. Când credinciosul va deveni conştient că rugăciunea este indispensabilă pentru o viaţă deplină, plăcută lui Dumnezeu, atunci inima lui va deveni un Rai în care va sălăşlui pacea şi din care, aceeaşi pace va lumina şi asupra ceorlalţi.