DRUMURI CĂTRE ISTORIE ȘI SUFLET
Biserica a fost un loc de refugiu pe timp de asediu, iar legenda spune că pe sub lăcașul de închinăciune există o multitudine de catacombe și tuneluri secrete
Biserica din Rotbav a fost ridicată în jurul
.jpg)
DRUMURI CĂTRE ISTORIE ȘI SUFLET
Biserica a fost un loc de refugiu pe timp de asediu, iar legenda spune că pe sub lăcașul de închinăciune există o multitudine de catacombe și tuneluri secrete
Biserica din Rotbav a fost ridicată în jurul anului 1300, în stil romanic. A fost fortificată în secolul al XV-lea și împrejmuită mai apoi de zidurile unei cetăți fortificate tipic săsească. Este una dintre cetățile de acest fel care conservă în stare bună zidurile sale. Fortificația oferea loc pentru magazii, ateliere, grajduri, o bucătărie comună, o crescătorie de albine, însă acestea au fost distruse în urma atacurilor și a incendiilor care au cuprins cetatea. Intrarea în cetate era apărată de turnul porții, în care se afla și administrația orașului, cu o celulă pentru prizonieri sau condamnați. Aceasta poate fi văzută chiar și în zilele noastre.
„Pe vremuri, exista o singură intrare în biserică, cea din spate, de lângă turn. După marele incendiu din 1738, când a ars tot Rotbavul, un alt incendiu a cuprins biserica chiar în timpul unei slujbe creând panică printre oameni. După această întâmplare nefericită, în 1776, s-a decis amenajarea unei noi intrări pentru o mai bună evacuare. Deasupra acestei intrări este marcat anul zidirii”, ne-a destăinuit Erwin Schaal (85 de ani), care de o viață se ocupă de îngrijirea lăcașului de închinăciune.
Datorită apropierii de zidul de incintă, clopotnița a fost și ea fortificată, fiecare nivel fiind prevăzut cu nișe de tragere, cu guri de turnare sau cu puncte de observație. Bolta semicilindrică actuală datează din urma transformărilor în stil baroc de la mijlocul secolului al XVIII-lea, când a fost amplasat și altarul.
Este una dintre cele mai vechi biserici din Țara Bârsei și zidurile sale ascund multe povești. Se vede după ziduri că au fost mai multe etape de construcție. La bază zidul este maroniu, cel din partea mai înaltă este cenușiu. De aici îți poți da seama că au existat două etape de construcție a cetății săsești.
Cetatea din Rotbav fost utilizată de către generalul Giorgio Basta drept refugiu în anul 1602, când a fost asediat fără succes de către principele Transilvaniei, Gabriel Bathory. Pagubele au fost imense, în mare parte și din cauza faptului că cele mai multe construcții erau din lemn. Așezarea și cetatea au fost reconstruite ulterior din piatră.
Turnul de poartă distrus în 1603 a fost construit către interior, fațada sa principală fiind aliniată zidului de incintă. Similar s-a înălțat turnul de sud-est, pe a cărui fațadă era vizibil în secolul al XIX-lea anul 1522. În secolul al XIX-lea, s-a dărâmat latura de est a zidului pentru construirea casei parohiale, care se păstrează și astăzi în bune condiții.
Pe vremuri, în Rotbav trăiau aproximativ 70 de familii de sași, acum, au mai rămas doar zece persoane care mai vin la biserică. Slujbe se mai țin aici doar o dată pe lună, respectiv în prima duminică din lună, preotul care oficiază slujbele fiind Pal Andras de la Prejmer. Nici turiștii nu prea vin, fiindcă biserica nu este deschisă în permanență, însă, din când, în când, mai nimeresc chiar turiști veniți de peste hotare, care se declară impresionați de întreaga rețea de biserici fortificate din zonă și de arhitectura acestora.
Orologiu adus din Leipzig
Interiorul bisericii este simplu, cea mai de valoare piesă considerându-se a fi pictura altarului (construit în 1740) ce îl înfățișează pe Iisus răstignit pe cruce, iar tema picturii din partea superioară este „Învierea”.
În partea stângă a bisericii se află un amvon decorat cu o țesătură verde, iar spre est un balcon masiv de piatră ce găzduiește orga bisericii.
Orga a fost montată în galeria vestică în 1907, adusă de la Pecs. În același an s-a montat și orologiul din turn adus de la Leipzig, care funcționează cu mare precizie și astăzi, fiindcă nenea Erwin s-a preocupat de întreținerea lui. „Eu cu mâinile mele am reparat ceasul și l-am reglat. L-am tot bibilit și acum trebuie tras odată la 8 zile, e o perioadă foarte bună. Acum, din păcate, nu prea mă mai țin picioarele să urc atâtea trepte, că am o vârstă, dar este un băiat tânăr pe care l-am învățat tot ce trebuie să facă”, a spus nenea Erwin.
Și orga funcționează numai că a devenit o țintă pentru hoți, care, de curând, au pătruns în biserică și au furat un fluier din ea, care a fost recuperat în scrut timp. Hoții i-au dat însă de lucru lui nenea Erwin, care acum trebuie să meșterească la orgă pentru ca aceasta să funcționeze în continuare în bune condiții.
Pe ușa intrării în biserică se află trei inele, care în interpretarea catolică însemnau „Tatăl, Fiul și Sfântul Spirit”. După trecerea la credința evanghelică, aceste simboluri au fost traduse prin „credință, iubire, speranță”. Aceste inele se află și astăzi pe stema Rotbavului.
Miturile de sub biserică
Se spune că, sub actuala biserică evanghelică a satului, există o multitudine de catacombe și tuneluri secrete, care în trecut erau folosite pentru a fugi de către inamici sau, pentru apărare. Singura dovadă solidă existentă și descoperită în momentul de față, sunt ruinele unui presupus astfel de tunel, descoperite la malul Oltului. În trecut, s-a încercat parcurgerea acestui tunel, dar s-a constatat că acesta este surpat în multe locuri, dovadă a vechimii acestuia. De asemenea, speculații cum că în presupusele catacombe au fost îngropați oameni sau, au rămas și murit acolo din cauza surpării pământului nu au fost excluse, dar nu există nici o dovadă actuală care să demonstreze acest lucru.
Biserica din Rotbav nu are un program de vizitare, fiind deschisă în prima duminică din lună, când aici, preotul din Prejmer, Pal Andras, oficiază slujbe. Cei care vor să viziteze biserica pot lua legătura cu Erwin Schall, la numărul de telefon 0721.788.255.
Adaugă un comentariu