Române, Carpaţii!

Lecţii de istorie şi de contemporaneitate. Lecţii de seriozitate şi de bufonerie. Lecţii de spirit civic şi lecţii de mediocritate. Toate se desfăşoară sub ochii noştri, unii calmi şi grăitori, alţii duri şi revoltători. Am putea spune că nu mai înţelegem nimic din ce este şi din ce-a fost. Am putea spune că nu ne mai interesează sau că nu ne mai priveşte. Ne-am putea lua tălpăşiţa şi ne-am putea duce unde vedem cu ochii că, slavă Domnului, lumea-i mare.
Ceva însă ne reţine aici. Acel ceva pot fi munţii noştri, simboluri puternice care ne unesc şi care ne leagă cu cerul şi cu pământul. Noi, ardelenii, suntem şi mai legaţi de aceste meleaguri prin măreţia şi grandoarea lor. Ai noştri par a fi mai impunători decât cei care înconjoară graniţele Ardealului prin însăşi seriozitatea şi verticalitatea lor.
Putem, astfel, face o asemănare între natură şi om. Putem considera de nestăvilit comuniunea omului cu natura. Ardeleanul pare a fi împrumutat ceva din cele ale naturii. Munţii înşişi i-au dat omului verticalitate, cuminţenie, înţelepciune şi spirit taciturn. Noi ştim să tăcem şi ştim să vorbim. Fiecare dintre acestea le facem mai mereu cu rost. Nimic din ceea ce facem nu este mai înainte judecat.
Întâlnim la ardeleni un cuvânt clar, apăsat, calculat. Aşa cum munţii sunt de neclintit, aşa cum cetăţile fortificate sunt dăinuitoare şi impunătoare, aşa şi vorba ardelenească este neschimbătoare şi dreaptă.  În vorba ardeleanului te poţi sprijini. El nu laudă fără rost, el nu ceartă fără rost. Este de cele mai multe ori sigur în simţirile lui şi când se supără o face cu furie asemenea vulcanilor.

Pentru unitate în minte şi în inimi
Suntem, aşadar, legaţi de cer şi pământ. Aici ne-am născut şi pentru aici au luptat cei care azi nu mai sunt. Pentru acest AICI îşi odihnesc osemintele cei pentru care unitatea naţională a fost adevăratul ţel. Unitatea ardelenilor se simte atât în simţiri, în inimile lor, cât şi în spiritul de întrajutorare. Ardeleanul nu sare la revoltă, fără cugetare. Vorba simplă, puţină, clară şi rară poate înfăptui lucruri măreţe.
Ne găsim în centrul ţării pentru că de aici se pot mai uşor ramifica  civilizaţii, gesturi, vorbe, unitate şi devotament. Poate nu suntem suficient de auziţi. Nu suntem suficient de volubili. Nu suntem suficient de luptători. Nu suntem tot mereu maleabili. Dar suntem puternici pentru că suntem conştienţi de lupta pe care au dat-o alţii pentru noi. Suntem conştienţi că pentru orice lucru primit, am luptat. Iar lupta s-a dat cu demnitate. Nu s-a furat nimic.
E drept, mai târziu ne-am unit cu ţara. E drept că Unirea s-a făcut la 24 ianuarie fără noi, dar este şi mai drept că Marea Unire a însemnat întregirea. Ne-am alipit Moldovei şi Ţării Româneşti aducând integritate, civilizaţie, bogăţie sufletească şi materială. Ne-am alăturat formând un tot prin însuşi spiritul dăruirii.
Iată, de ce suntem de cele mai multe ori de luat în seamă în această perioadă a zbuciumărilor de tot felul. Pentru că am reuşit să aducem ţării ideile şi faptele demnităţii, mândriei demnităţii, respectului pentru omul de lângă noi, vorba cumpătată şi dreaptă, verticalitatea din cuget şi simţiri.
Suntem în vremuri în care acestea sentimente sunt cele care trebuie să ne unească şi mai mult, deşi suntem conştienţi că nu suntem deloc comozi.
Prin unitatea în cuget şi-n simţiri, prin exemplul munţilor ce ne leagă de ceruri să ne bucurăm de toate şi mintea să ne fie luminată de înţelepciune.