Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 05 octombrie 2013
Deşi aprig încercată de uniaţia care i-a dezbinat pe credincioşi în două comunităţi, ortodoxă şi greco-catolică, comunitatea ortodoxă din zonă a reuşit să îşi păstreze credinţa, dar mai ales bisericile.
La începutul secolului al XVIII-lea, în comuna Mândra, s-a zidit o biserică brâncovenească, pe o colină. Aceasta nu a avut o viaţă prea îndelungată, fiindcă s-a surpat, din cauza unei alunecări de teren.
Conform precizărilor istoricului Ştefan Meteş, în lucrarea „Viaţa bisericească a românilor din Ţara Oltului”, în 1779, s-a construit biserica de azi, în stilul bizantin brâncovenesc. Biserica este construită din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, iar turnul cu tablă şi este situată pe cea mai înaltă colină din sat. Biserica este pictată în naos şi altar, în frescă, în anul 1821 de Savu Pop din Făgăraş şi cuprinde altarul şi „despărţământul” bărbaţilor. Iconostasul este pictat pe lemn în anul 1801.
Biserica a fost sfinţită în anul 1821 de mitropolitul Vasile Moga. Suprafaţa totală construită este de 280 mp, iar în jurul său se află cimitirul parohial, împrejmuit cu zid de piatră şi gard de scânduri. Reparaţii la actuala biserică s-au făcut în anul 1895, când s-a înlocuit ţigla de pe turnul bisericii cu tablă, în anul 1950 când s-au înnoit ferestrele, în anul 1965 s-a înlocuit tabla învelitoare a turnului, iar în 1973 a fost montată ţigla de pe acoperişul bisericii. Biserica a fost întărită de-a lungul timpului şi în anii 2002-2004 consolidată, iar acoperişul a fost în întregime refăcut.
Ortodocşii şi-au păstrat credinţa
Deşi aprig încercată de bizara alianţă politico-religioasă de la 1700, care i-a dezbinat pe săteni până în 1948 în două comunităţi, ortodoxă şi greco-catolică, comunitatea ortodoxă din satul Râuşor (comuna Mândra) a reuşit să îşi păstreze credinţa, dar mai ales bisericile. Locuitorii satului, au fost la început toţi ortodocşi şi în 1761 trei familii din cele 155 s-au desprins de la vechea credinţă şi au trecut la grecocatolici. Biserica ortodoxă s-a luat ortodocşilor şi s-a dat familiilor greco-catolice. Dar populaţia ortodoxă a primit o nouă biserică, ridicată printr-un act filantropic şi astfel, azi, Râuşorul are două biserici.
„În anul 1700 când s-a făcut trecerea unei părţi a credincioşilor ortodocşi la Biserică de la Roma, în Râuşor erau două Biserici. Una mică din lemn era în «Dealul Cioampa» pe calea pădurii, iar a doua, în mijlocul satului, construită în anul 1698, şi care printr-o sentinţă a Tribunalului Făgăraş, în urma presiunilor făcute de autorităţi, precum şi ca urmare a trecerii unei părţi din populaţie la religia greco-catolica trece în proprietatea şi folosinţă acestora, motivând că, cei ortodocşi fiind mai mulţi, pot să-şi construiască alta. Cum Biserica din «Dealul Cioampa» era prea deteriorată şi neîncăpătoare, între anii 1760-1793 a fost construită o nouă biserică din piatră şi din cărămidă pe locul unde este şi astăzi purtând hramul Cuvioasa Paraschiva. De remarcat este faptul că locuitorii satului Râuşor rămaşi în credinţa ortodoxă au dorit ca şi biserica pe care au reconstruit-o să aibă aceeaşi formă arhitecturală şi să poarte acelaşi hram ca şi cea care le-a fost luată: Cuvioasa Paraschiva, fiind sfinţită la data de 5 mai 1793 de către preotul Ioan Vasu împreună cu un sobor de preoţi”, a precizat preotul Nicolae Vasu, paroh al celor două biserici din Râuşor, care poartă hramnul Sfintei Cuvioase Parachiva li care sunt cunoscute de localnii drept Biserica de Sus şi Biserica de Jos.
Obiecte de valoare
Bisericile, ambele declarate monumente de arhitectură, au formă de corabie în stilul bazilicii romane, formă ce simbolizează corabia lui Noe.
Printre preoţii care au slujit la Râuşor se numără şi protopul Toader, în jurul anului 1700, care a semnat şi a trecut la uniaţie.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva II” numită şi Biserica de Sus, conform tradiţiei şi după cum arată inscripţia cu pomelnicul săpat pe zidul de nord din Sfântul Altar a fost zidită la anul 1698 pe timpul domnitorului Constantin Brancoveanu de către o femeie din Câmpulung Muscel.
Ambele Biserici sunt bine întreţinute prin râvna credincioşilor, făcându-se reparaţii de consolidare şi întreţinere. Pe lângă alte obiective de valoare în inventarul lăcaşului de închinăciune se află un potir de argint şi cărţi de cult aparţinând secolului al XIX-lea.
Legendele din jurul bisericii de la Şona
Nu se ştie dacă Reforma i-a prins pe saşi la Şona ca să-şi ridice şi o biserică evanghelică. Numele străzii din Şona, „pe Turnuri” poate veni de la o fostă biserică a saşilor, dar, din bătrâni se mai spune că la „turnuri” a fost făcută o biserică din lemn de către credincioşii greco-catolici, iar aceasta a ars din motive necunoscute. Greco-catolicii au primit dreptul de a utiliza biserica ortodocşilor cu hramul Adormirea Maicii Domnului. De altfel, Biserica din vale de la Şona, începută în 1706 şi terminată în 1715, clădită tot în stilul brâncovenesc, ca şi în satele vecine, trebuia să fie proprietatea ortodocşilor, dar a devenit repede, la decizia autorităţilor, proprietatea greco-catolicilor. Fiind localitate de graniţă la Şona s-a impus instalarea religiei unite, Şona fiind prima localitate a actualei comune Mândra, în care s-a slujit în religia unită. Ortodocşii şi-au putut ţine la început slujbele în această biserică, dar apoi şi-au cumpărat o bisericuţă de lemn din Cincşor şi în 1850 au început să-şi ridice o biserică zidită. Aceasta a fost finalizată în 1887 şi este biserica din deal de azi.
Biserici ridicate cu multă trudă
La Toderiţa, ca şi la Mândra a fost numai biserica ortodoxă. Amintirea colectivă pomeneşte despre existenţa a trei biserici de lemn înainte de uniaţie: două în grădinile unor gospodari şi alta la hotarul cu satul Vad. Ultima pare să fi funcţionat ca mănăstire şi a pierit în focul anilor 1763, alta s-a vândut Hurezenilor ortodocşi care nu mai aveau biserică în sat căci le-a fost luată de greco-catolici. Ultima a fost dărâmată. Actuala biserică, zidită, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, s-a construit între anii 1868-1871 cu banii strânşi „din milă şi prin prestarea zilelor de lucru” şi cu materiale de la săteni.
Bisericile din satele aparţinând comunei Mândra sunt deschise în fiecare duminică şi în zilele de sărbătoare. Preotul paroh de la Mândra, Ioan Mitu, poate fi contactat la numărul 0723.033.554, preotul Nicolae Vasu, din Râuşor, la numărul 0726.500.544, iar preoul paroh din Şona, Vasile Grigorie, la numărul 0745.031.462.
nu este nici un comentariu
Biserica este încă prigonită. Hristos este înca răstignit.
2013-10-05 citeste mai multÎn perioada 2-5 octombrie 2013 se desfăşoră, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Congresul Internaţional de Teologie Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi.
2013-10-05 citeste mai multÎn cadrul activităţilor social-filantropice desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos pentru sprijinirea persoanelor sinistrate din judeţul Galaţi, zilele acestea se derulează un nou program eparhial.
2013-10-05 citeste mai multNoul an universitar s-a deschis la Sibiu printr-o festivitate comună a celor cinci universităţi din oraş, organizată luni seara, în curtea Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”.
2013-10-05 citeste mai multÎn articolul de săptămâna trecută am arătat cum omul stăpânit de patimi găseşte scopuri negative, rele în propria viaţă prin satisfacerea patimilor.
2013-10-05 citeste mai multDoamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii.
2013-10-05 citeste mai mult
Adaugă un comentariu