Realitate şi ficţiune sau când ficţiunea redă realitatea

Ştim că literatura este ficţiune. Aşa-i învăţăm la şcoală pe copii. Ceea ce este în cărţi nu e adevărat. În cărţi totul este posibil. Acolo trăiesc zâne, prinţi, vrăjitoare, fata babei şi fata moşului, Cenuşăreasa, pitici şi câte şi mai câte. Toate sunt inventate. Chiar şi mama bună şi mama rea sunt inventate. Chiar şi împăratul care are trei fii este inventat. Toate există în file de carte pe care le citim cu sufletul la gură, curioşi fiind de final.
Ce se întâmplă oare dacă ceea ce citim în cărţi are corespondent în realitate? Asta cum explicăm? Simplu zic eu: cărţile sunt făcute după întâmplări din imediata realitate. Mai dureros este când faci cunoştinţă în viaţa adevărată cu personaje negative găsite în cărţi. Rămâi un pic uimit sau chiar stupefiat. Ce interesant: parcă aşa ceva am citit în poveştile lui Ion Creangă, dar nu mi-e străină întâmplarea asta pentru că pare a o fi păţit şi Cenuşăreasa. O! dar cât de adevărată este povestea cu fata babei şi fata moşneagului...
Atunci cum rămâne cu ficţiunea? Simplu. Este o mască a realităţii. O mască ce redă mai frumos, sau mai urât, sau pur si simplu aşa cum este, viaţa. Cu bune şi cu mai puţin bune.

Întrebări de … basm
Mă frământă un gând. Sau o întrebare problemă. De ce baba din poveste o urăşte pe fata moşului? Şi ştim bine că aceasta este mai harnică şi mai cuminte şi mai educată şi cu bun simţ. Ştiu şi eu ce să spun? Poate că intervine aici invidia, frustrarea, răutatea, durerea de a fi limitat. Atunci când unii sunt conştienţi că nu pot schimba ceva devin răi. Şi nu uitaţi că locuiesc sub acelaşi acoperiş. Şi nu uitaţi că moşneagul munceşte pentru toţi în egală măsură. Se întâmplă însă un lucru straniu. Munca de zi cu zi îl năuceşte de cap, uită de adevărata familie şi ascultă câte şi mai câte îi toarnă baba în cap. Toate bune şi frumoase pentru babă şi fata ei, că doar nu pentru moşneag şi fata lui.  
Întrebările şi frământările continuă pentru noi toţi. Săraca Cenuşăreasă este în aceeaşi situaţie ca fata moşneagului. Cu ce este ea de vină că a ajuns printr-o împrejurare dureroasă în grija mamei vitrege. Şi cu ce este ea de vină că mama vitregă îşi poartă „cu demnitate” numele? Cred că este destul de delicat să creşti copilul altei mame. Dar, atunci când ai ales să fii într-o astfel de situaţie presupune că te-ai gândit la toate consecinţele, mai ales că mamele vitrege sunt cele mai deştepte şi frumoase de pe întreg pământul...
Nu, sigur nu s-a gândit mama care a ajuns vitregă decât la binele personal. Altfel nu putem explica atitudinea şi starea pe care o manifestă faţă de Cenuşăreasă. Aceeaşi stare o manifestă şi mama vitregă faţă de Albă ca Zăpada. O, Doamne, sunt dureroase vieţile acestor fete. Şi mai dureroase când alt sprijin nu au şi ajung să-şi ia lumea-n cap şi pleacă pentru a se ascunde de ea. Finalurile acestor poveşti sunt frumoase. Suferinţa celor alungaţi este răsplătită cu bunătatea oamenilor pe care-i întâlneşte în drum. Fiecare om îşi găseşte rostul în viaţă. Ne bucurăm că rostul acestor fete alungate de familie ajunge să fie bun în poveştile pentru copii, iar de soarta celor care-i alungă nu mai aflăm nimic...Posibil că nu este tocmai fericit.
Sfârşitul poveştii pentru copii este închis fără a putea fi interpretat, dar devine deschis când copiii devin adulţi şi recitesc paginile copilăriei cu alţi ochi, când deja viaţa i-a maturizat, când fiecare înţelege totul pentru că
s-a rugat aşa: „Doamne, dă-mi puterea de a schimba ceea ce pot, seninătatea de a accepta ceea ce nu pot schimba şi înţelepciunea de a deosebi acestea!”