Putem învăţa şi de la cei mici

Copiii, prin natura lor, prin simplitatea lor, sunt persoane sociabile (dacă părinţii nu „au avut grijă” să schimbe asta). Se împrietenesc uşor, se ceartă uşor cu prietenii lor dar la fel de uşor se iartă reciproc, fără urmă de supărare rămasă undeva în colţul vreunui suflet, fără reproşuri ulterioare.
Acestea vin din smerenia naturală a copilului care îl face să se simtă egal cu celălalt. Această smerenie îl face candidat la fericirea veşnică. Şi ce altceva îşi doreşte omul, dacă nu să fie fericit? Omul caută fericirea în mii şi mii de cotloane ale vieţii: în celălalt, în averi materiale, în cunoaştere, în câte şi mai câte. Dar fericirea este tocmai în el şi în prezenţa divină din el.
Iată că şi omul mare poate învăţa tocmai această nevinovăţie, această lipsă de răutate în relaţia cu ceilalţi. De fapt chiar Domnul Hristos spune că Împărăţia lui Dumnezeu va fi „a unora ca aceştia …”. „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu”(Marcu 10, 14). Aşadar fericirea veşnică din Împărăţi lui Dumnezeu va fi gustată de cei care, asemenea copiilor învaţă să fie smeriţi, lipsiţi de duşmănie, altfel spus, curaţi sufleteşte. Aşadar, să învăţăm şi noi, cei mari, de la copii.