Privirea lăuntrică

Ne place să observăm bine, cât de clar se poate, tot ce se întâmplă în jurul nostru. Sunt la modă statisticile şi, prin urmare, de foarte multe ori şi noi gândim în limitele a „nu ştiu cât la sută”. Suntem robi ai chestionarelor, ai acelor chestionare în care ai doar două variante de răspuns şi în afara cărora nu poţi evada pentru că atunci există riscul de a fi respins, pentru că nu te integrezi în sistem. Ne simţim puternici atunci când suntem conectaţi la tot ceea ce se petrece în jurul nostru. Vrem să ştim cât mai mult şi ne lansăm în discuţii pe marginea unor subiecte care de prea multe ori sunt străine pentru noi. Însă, internetul şi posibilitatea de a comenta aproape pe orice forum sub aparenţa unui pseudonim ne creează impresia că avem dreptul de spune orice şi despre oricine şi de foarte multe ori înjurând. Lumea în care trăim, în care ne place să trăim, este o lume aproape în totalitate extrovertită, o lume în care oamenii transformaţi în indivizi devorează subiecte şi subiecţi din dorinţa de a-şi satisface gândul de putere. De vreme ce omul îl poate devora, îl poate nimici pe celălalt în gândurile sale, atunci, în relaţia cu el devine atotputernic.

Lupta interioară
Cât de importantă este asceza gândului, lupta interioară pentru a-ţi pune, aşa cum spunea părintele Teofil Părăian, ordine în gânduri. Aceasta necesită interiorizare, cercetare a conştiinţei, iar această lucrare presupune un risc şi anume riscul de a te vedea aşa cum eşti în realitate pentru că o cercetare sinceră scoate din adâncul fiinţei totul. Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă comportamentul nostru zilnic cu modul de a cheltui banii, iar cercetarea deasă conştiinţei este asemenea unei evaluări a cheltuielilor făcute.
„Să ne silim să nu mai facem cheltuieli deşarte – şi în locul a ceea ce a fost rău cheltuit,  să punem  la păstrare  alte  bogăţii,   în  locul cuvintelor aruncate prosteşte, rugăciuni; în locul privirilor neruşinate, milostenii şi postiri.
De vom cheltui fără rost, fără să punem nimic deoparte, vom cădea în cea de pe urmă sărăcie şi, fără să băgăm de seamă, ne vom îndrepta spre   pedeapsa  veşnică   a   iadului.   Socoteala  pe care obişnuim s-o facem cu banii noştri de cum răsare soarele, s-o facem aşadar, şi pentru faptele noastre după masa de seara, mai înainte de a ne pleca fruntea pe pernă, când nimeni nu ne supără şi nimic nu ne tulbură.
Şi să ne cerem socoteală nouă înşine de ceea ce am făcut şi am zis de-a lungul  zilei”.
Preocupându-te de îmbunătăţirea propriei vieţi duhovniceşti, îmbrăcându-te cu cât mai multe virtuţi, atunci ceea ce vei exterioriza va fi bun, va fi folositor şi pentru ceilalţi. Aşa cum bârfa înfierbântă spiritele şi încinge nervii, cuvântul bun şi frumos, îndemnul la pace nu pot avea decât efecte pozitive, iar plata celui care se străduieşte să fie astfel va fi „multă în ceruri”. Schimbarea în bine a umanităţii începe cu fiecare dintre noi, începe cu mine.