Prepeliţa şi puii ei

O prepeliţă îşi cloci ouăle într-un lan de ovăz, scoase pui, dar se tot temea ca stăpânul ogorului să nu înceapă să cosească ovăzul. Plecând după hrana puilor, le porunci acestora să asculte bine şi să-i povestească după aceea tot ce îşi vor spune oamenii. Când se întoarse pe înserate la cuib, puii îi dădură următoarea veste:
— E rău de noi, măicuţă. A trecut pe aici stăpînul ogorului dimpreună cu feciorul său şi i-a spus acestuia: „Ovăzul meu a dat în pârgă, trebuie cosit. Să te duci, fiule, pe la vecini şi prieteni, să le spui că-i rog să vină la coasă.” E rău de noi, măicuţă, mută-ne de aici, căci mîine dimineaţa vecinii vor fi în lan.
Bătrîna prepeliţă îi ascultă cu luare-aminte şi spuse:
- Nu vă fie teamă, copii, staţi fără grijă — ovăzul nu va fi secerat atât de repede.
A doua zi în zori, prepeliţa zbură iar într-ale ei şi iar le porunci puilor să asculte ce va mai spune stăpânul lanului. Când se întoarse la cuib, puii îi spuseră:
- A dat iar stăpînul pe aici, măicuţă, a tot aşteptat prietenii şi vecinii, dar n-a venit nimeni. Atunci i-a spus feciorului: „Să te duci, fiule, pe la fraţi, pe la cumnaţi, pe la cumătri şi să le spui că-i rog să vină neapărat mâine la coasă”.
- Nu vă speriaţi, copii, nici mâine nu va fi secerat ovăzul, spuse bătrâna prepeliţă.
În ziua următoare, întorcându-se iar la cuib:
- Ei, ce-aţi mai auzit?
A venit iar stăpânul cu fecioru-su pe aici, au tot aşteptat rudele. Aceste nu s-au arătat. Atunci i-a spus el feciorului: „Se vede că degeaba aşteptăm, fiule, că ajutor n-om primi de nicăieri. Ovăzul e în pârgă. Să pui în rânduială cele de trebuinţă, că mâine, cum s-o crăpa de ziuă, venim aici şi ne apucăm singuri de coasă”.
- Ei, puişorii mei, spuse prepeliţa, de vreme ce omul a hotărât să pună singur mâna, fără să aştepte ajutorul altora, treaba se va face. Se cade să ne mutăm de aici.