Pregătirea pentru Post

 În fiecare an, perioada liturgică a Triodului ne oferă la începutul ei câteva pilde de o rară frumuseţe şi adâncime de înţeles: pilda vameşului şi a fariseului, pilda fiului risipitor şi pilda Judecăţii de apoi. Toate trei sunt citite în primele duminici ale Triodului, iar frumuseţea şi bogăţia semnificaţiei lor sunt legate în mod firesc de Cel ce le-a rostit: Domnul nostru Iisus Hristos. Bineînţeles, nu trebuie să aşteptăm această perioadă pentru a le citi. Este suficient să deschidem Sfânta Scriptură pentru a le putea citi pe acestea şi celelalte pilde rostite de Domnul Hristos. Însă, cuprinse în cadrul liturgic al acestei perioade, în timpul premergător şi pregătitor pentru Postul Păresimilor, pildele de mai sus dau posibilitatea unui înţeles mai cuprinzător. Bineînţeles, aici contribuie şi omilia preotului care lămureşte înţelesurile Sfintei Scripturi pentru omul contemporan, deprins tot mai puţin cu cele duhovniceşti. Îmi mărturisea, bunăoară, un prieten care a ascultat tâlcuirea pildei fiului risipitor la Sfânta Liturghie, că nu credea că într-o pildă poate întâlni atâtea înţelesuri. Dacă parcurgem pilda vameşului şi a fariseului vedem aici un mănunchi de cuvinte pe marginea cărora poate fi dezvoltat un întreg tratat despre rugăciune, sau despre virtutea smereniei.

Mântuirea este un dar
Învăţăm din pildele acestea că judecata lui Dumnezeu nu este asemenea judecăţii omeneşti. Criteriile omeneşti cel mai des întâlnite de împărţire a oamenilor în diverse categorii, nu sunt întotdeauna cele mai nimerite. De multe ori sunt chiar greşite, iar perspectiva noastră asupra celorlalţi poate fi de asemenea greşită. Pentru cei mai mulţi dintre noi, oamenii sunt buni sau răi, drepţi sau păcătoşi, în vreme ce pentru Dumnezeu tot omul este bun, iar în virtutea acestei bunătăţi fiinţiale omul se poate întoarce oricând de pe o cale greşită. Vameşul, care pentru societatea de atunci era un fel de prototip al omului plin de păcate, poate rosti o rugăciune primită de Dumnezeu pentru că se smereşte. Fiul rătăcit îşi re-vine în sine şi prin pocăinţă sinceră redobândeşte legătura dragostei cu Tatăl său. Dragostea aceasta o pierduse fiul cel mare care, deşi se purtase drept, după cuvântul legii am putea spune, pierduse din vedere tocmai dragostea.
Toţi, şi vameşi şi farisei, şi rătăciţi şi fii cuminţi, buni sau răi, vom fi judecaţi la acea Judecată care este cunoscută ca Judecata de apoi, sau Înfricoşătoarea Judecată. În pilda Judecăţii de apoi, Domnul Iisus Hristos ne arată încă odată că dragostea este principalul criteriu după care El, Dreptul Judecător, va răsplăti ostenelile noastre. Numai în virtutea dragostei poate cineva să săvârşească acele fapte bune pe care le va avea în vedere Domnul Hristos la Judecată. De asemenea faptele bune izvorâte din dragostea faţă de semeni sunt însoţite de credinţa în Dumnezeu, iar harul Său alcătuieşte acea triadă mântuitoare – har, credinţă şi fapte bune – care alcătuiesc calea mântuirii omului. şi la judecată, însă, perspective va fi cu totul alta. Dacă faptele bune şi credinţa cheamă harul sfinţitor al lui Dumnezeu, înseamnă că punerea în lucrare a acestora este un parcurs către sfinţenie. Însă sfinţii, nu ştiu că sunt sfinţi întrucât sunt smeriţi. Drepţii, cei pe care Hristos îi va aşeza de-a drepta Sa precum aşează păstorul oile, sunt surprinşi de chemarea Domnului. Ei chiar nu se aşteaptă pentru că în lucrarea mântuirii pe pământ au fost însoţiţi de smerenie. La fel de surprinşi vor fi şi drepţii închipuiţi de respingerea lor. şi această pildă ar trebui să fie pentru noi un răspuns tăios ori de câte ori ne lăsăm cuprinşi de patima autosuficienţei. Până la ură mântuirea nu ne-o oferim singuri, ea este darul dragostei dumnezieşti, iar acest Post este un mic exerciţiu de luptă cu propriile patimi şi de lucrare a faptelor bune.