Praznic luminos

Copiii zilelor noastre când spun „Crăciun” se gândesc la darurile pe care le vor primi de la acel moş simpatic, cu râsul său deja celebru şi cu barba aceea de bunic sfătos şi înţelept.
Cei mari când se gândesc la un nou „Crăciun” îşi fac tot felul de griji despre cum să îmbogăţească masa, ce cadouri să mai facă celor dragi şi cum să petreacă mai plăcut sărbătorile. Sunt pregătiri multe şi aşteptări pe măsură, în fiecare an, de această sărbătoare. Unii aşteaptă mai mult, alţii mai puţin şi, din păcate unii nu aşteaptă şi nu primesc nimic.
Ca de obicei, extremele se întâlnesc chiar şi acum când ar trebui ca fiecare creştin să gândească măcar la cum ar putea face o bucurie unui semen de-al său. În fiecare an vor fi copii care aşteaptă cu nerăbdare, ştiind că vor primi ceva – unii chiar ce îşi doresc – dar şi ochi plânşi şi suflete triste care ştiu să se bucure şi de cea mai mica atenţie.

De la Crăciunul însângerat la Crăciunul fără Sărbătorit
Este bine ca, din când în când, să privim retrospectiv în adâncul conştiinţei noastre pentru a ne vedea defectele, bârna de care vorbeşte Domnul Hristos şi pentru a reuşi, în consecinţă, să avem o perspectivă luminoasă asupra vieţii. La fel de bine este să privim retrospectiv şi asupra vieţii noastre. Acum 25 de ani, în 1989, românii au avut parte de un Crăciun însângerat, un Crăciun trist şi deopotrivă dătător de speranţa libertăţii şi a bucuriei regăsite. Câţiva ani la rând, Crăciunul a fost în mare parte unul de vis: colinde tradiţionale se auzeau pretutindeni, tradiţia renăscută a colindatului ducea bucuria în casele multor români, iar bisericile erau neîncăpătoare. Odată cu acestea însă, spiritul întreprinzător al comercianţilor a confiscat duhul autentic al sărbătorilor. „Spiritul Crăciunului” a devenit acela în care oamenii aleargă înnebuniţi să caute cadouri şi idei pentru o masă cât mai îmbelşugată. În acelaşi timp, oamenii s-au obişnuit foarte bine să sărbătorească acest praznic fără a avea habar de Cel Sărbătorit. Aţi observat că, până acum, în aceste rânduri, nu am scris nimic despre Naşterea Domnului?
În Ardeal cel puţin, în satul bunicilor în care mergeam cu drag de sărbători atunci când eram copil, salutul tradiţional de Crăciun era „Naşterea Domnului întru mulţi ani!”. Noi spunem, mai nou „Crăciun fericit!” şi, pentru a fi în rând cu „lumea civilizată” spunem „Sărbători fericite!”. Ne însuşim inconştient acel „X-mas” american în care „X-ul” arată lipsa unui motiv întemeiat de sărbătoare, lipsa Sărbătoritului. Pentru noi, pentru români şi pentru creştini în general, Crăciunul înseamnă Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria în ieslea din Betleem. Am văzut că sunt destui cei care nu ştiu ce sărbătorim de Crăciun. Este trist, dar cât se poate de adevărat!
Însă, pe lângă toată această degringoladă care acaparează minţile şi sufletele cât mai multor oameni, există încă şi autenticitate. Sunt oameni, bătrâni şi tineri, care preferă să se roage în dimineaţa zilei Naşterii Domnului în Biserici, la Sfânta Liturghie; avem colinde frumoase, autentice, care sunt apreciate de ascultători şi cântate încă de colindători; avem oameni cu suflet bun care se străduiesc să dea motive de bucurie şi celor lipsiţi cu prilejul acestui praznic. Atâta timp cât încă nu s-a pierdut duhul authentic al sărbătorii şi sunt români care prăznuiesc creştineşte acest Mare Praznic al Naşterii lui Hristos, exisă motive de bucurie şi de speranţă.
Sunt încă destui cei care ştiu că Marele Sărbătorit de Crăciun este un Prunc mic născut într-o iesle sărăcăcioasă pentru mântuirea noastră şi prin urmare, pentru aceştia sărbătoarea nu are în dreptul ei un mare „X”, ci pe Marele Dumnezeu. Vă dorim tuturor ca „Sărbătoarea lui Hristos, să vă fie de folos!”.