Politica, Dumnezeu şi cultura

Am asistat, în zilele campaniei electorale şi după pierderea alegerilor de către unii, la „situaţia culturii” şi la relaţia aşa-zişilor politicieni cu ea. Lipsa relaţiei unui om cu Dumnezeu se reflectă fidel şi în lipsa de respect faţă de ţară, faţă de neam şi faţă de cultura lui. Am văzut politicieni care, în lipsa unui program creativ, plin de iubire faţă de alegători, au promovat ca programe politice proprii activităţi şi acţiuni care nu ţin de competenţa lor. Când cineva a încercat să le spună acest lucru, au început ploi de insulte, jigniri, ameninţări, „ca la uşa cortului”. Am văzut aşa zişi politicieni (perdanţi) care continuă, ei înşişi sau prin acoliţii lor, să meargă până la jigniri care ating fibre adânci ale neamului, ale tradiţiei, ale credinţei în Dumnezeu. Mă întreb şi eu aşa, ca cetăţean al acestei ţări, ce cred că vor câştiga aceşti oameni în faţa lumii şi în faţa lui Dumnezeu cu toată mizeria pe care o aruncă asupra noastră, a oamenilor pe care politicienii ar trebui să-i slujească spre ţeluri frumoase, profunde, izbăvitoare. De ce nu putem fi civilizaţi? De ce nu putem accepta că altcineva este mai bun decât noi şi de ce nu putem lua exemplu de la cei buni pentru a deveni buni cât mai mulţi? Desigur, din necredinţă! Mândria este păcatul luciferic! Dumnezeu ne arată frumuseţea şi roadele smereniei în fiecare zi, iar noi nu încetăm să alergăm bezmetici în orgoliile noastre… Doamne, ocroteşte-i pe români!