Piatra cea din capul unghiului

Fiecare în felul său caută să dea sens vieţii sale. Unii construiesc palate pentru a rămâne numele lor alături de frumuseţea din trăinicia lor. Alţii cercetează universul sperând că vor descoperi ceva ce le va duce numele peste ani şi ani între oameni.
Şi unii şi alţii riscă să se risipească în neîmpliniri dacă nu se străduiesc să descopere adevăratul sens al existenţei umane. Nici palatele, nici cuceririle ştiinţifice nu ne împlinesc. Ceea ce împlineşte, şi pe bogat şi pe sărac, pe inteligent sau pe omul simplu este dragostea lui Dumnezeu. Am înţeles aceasta pe când studiam pentru admiterea la teologie. Până atunci simţeam că nici o perspectivă nu mă împlineşte, dar din acea zi am început să descopăr această relaţie pe care, Bunul Dumnezeu, mi-a hărăzitu-o şi pe zi ce trece mă simt din ce în ce mai împlinit.
Sunt bucuros pentru că Hristos a făcut această legătură între om şi Dumnezeu şi ca urmare noi muritorii am putut să redescoperim farmecul acestei unităţi.

„În Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” (Romani 8, 2)
Prin căderea lui Adam am rupt legătura cu Dumnezeu. Prin Adam cel nou (Iisus Hristos) această legătură s-a restabilit desăvârşit. Omenirea nu credea că se mai poate o astfel de unitate. Dacă am fi rămas doar cu posibilităţile noastre aşa ar fi fost. El însuşi a demonstrate, prin propia existenţă, că cele care sunt cu neputinţă la om sunt cu putinţă la Dumnezeu. Fecioara a născut prunc fără să cunoască bărbat şi a rămas fecioară. Dumnezeu necuprins s-a smerit făcându-se om adevărat, dar rămânând şi Dumnezeu adevărat, mai mult decât atât nemărginirea divină nu a distrus umanitatea lui Iisus.
Această impresionantă, copleşitoare şi delicată unitate se petrece cu fiecare dintre noi atunci când dorim să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Său. Nemărginitul vine deplin în noi fără să ne distrugă felul de a fi, personalitatea. Realitatea este că abia după o astfel de întâlnire, între noi şi El, suntem mai bine puşi în valoare. Abia atunci ne dăm seama cine suntem, fiind luminaţi de „Piatra cea din capul unghiului”.
Frumos ne mai învaţă această cântare a Utreniei cum să ne descoperim laturi ale fiinţei noastre ce de mult sunt în noi şi nu ştiam că le avem. O astfel de cântare ne conduce pas cu pas de la întunericul necunoştinţei la comuniunea cu Începătorul luminii.
Acesta este sensul desăvârşit al Utreniei, să ne pregătească precum o călăuză pricepută să ajungem la întâlnirea cu Hristos în cadrul Sfintei Liturghii. Pregătiţi astfel începem să ne împărtăşim de Cuvântul lui Dumnezeu din ce în ce mai desăvârşit. Toate simţurile noastre sunt deşteptate pentru această întâlnire: văzul de icoană, auzul de textul Sfintei Evanghelii pentru ca totul să culmineze cu primirea însăşi a Trupului şi Sângelui Său în trupul şi sângele nostru.