Pe drum cu gândul la Dumnezeu

Se simte încă mirosul de cozonaci şi gustul de lichiu făcut în cuptorul bunicii. Se aud încă sunetele clopoţeilor care anunţă sosirea moşului şi glasurile colindătorilor ce vestesc Naşterea Mântuitorului. Toate acestea ne-au încununat sfârşitul de an. Nimic nu poate fi mai frumos decât un sfârşit care se încheie colindând. Nimic mai curat şi mai înălţător decât să fii de sărbători în sânul familiei tale. Imposibil ca toate acestea să nu-ţi amintească de vremea de „a fost odată”. Poate acesta este şi motivul pentru care nu eşti doar martor în aceste zile, ci eşti cu sufletul şi cu mintea în înălţimile fericirilor.
Se poate întâmpla ca de la o anumită vârstă, după ani de zile de linişte copilărească, să ţi se facă dor. Să observi că sentimentele îţi năpădesc sufletul şi că dintr-o dată o bucurie îţi cuprinde toată fiinţa. Şi pentru că o bucurie nu poate trăi singură pentru că apune repede are nevoie de zgomot şi de forfotă. Da. Zilele de sărbătoare de care tocmai ne-am despărţit au fost pline de forfotă şi de zgomot. Au fost, într-un cuvânt, pline de bucurie şi de fericire.
Fiecare îşi aduce aminte de filmul în care a fost actor un an întreg şi de filmul la care a fost doar martor. Pentru a merge mai departe avem nevoie de credinţă şi recunoştinţă. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce a fost şi capabili să ne dorim în continuare fericirea. Pentru ca aceasta să existe trebuie să credem că este posibilă. Oamenii mereu au crezut şi acest lucru dovedeşte faptul că an de an sosesc la noi vestitorii Naşterii Bucuriei Universale.

Gânduri bune
Sfârşitul de an este o certitudine a faptului că suntem mereu pe drum. Mereu păşim spre ceva. Fiecare dintre noi are un ţel spre care păşeşte cu tărie. Fiecare pas pe care-l facem are două direcţii. Credem în speranţele pe care ni le facem şi păşim cu convingerea că speranţele se pot îndeplini, iar ţelurile chiar există. Aşa ne aflăm mereu pe drum, într-o continuă călătorie spre ceva ce sperăm, ce ne imaginăm, dar nu cred că am şti ce trebuie să facem dacă ajungem la destinaţie. Şi acesta este un motiv pentru care trebuie să-l iubim pe Dumnezeu. El ştie cât trebuie să ne dea. El ştie fiecare dintre noi cât poate duce. Ştie că putem să sperăm, că putem să visăm, că putem să luptăm. Acestea toate oferă echilibru vieţii noastre.
Gândurile acestea ne năpădesc minţile când există un sfârşit şi un început. Acesta este timpul care reuneşte la infinit părinţi, copii, bunici, rude, prieteni deopotrivă pregătiţi să păşească împreună pe drumul spre credinţa cea dătătoare de viaţă.
Cel mai frumos lucru pe care l-am auzit acum, în acest timp al reînnoirii este cuvântul simplu şi înţelept al bunicii mele. A păşit în cel de-al 86-lea an al vieţii sale şi, cu bogata înţelepciune adunată din drumul său, a cugetat cu voce tare:
„ Unde-i fi eu peste-un an? Voia Domnului să fie! Doamne-ţi mulţumesc pentru ce mi-ai dat până acum! ” şi în acest timp s-a închinat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Să dea Dumnezeu bucurie, sănătate, rodnicie „Şi pace pe pământ! Să fie pruncii sănătoşi, să crească năzdrăvani, voi oameni buni şi trecători:
Mulţi ani, mulţi ani!”