Pe cărările învolburate ale vieții

Viața ne oferă zi de zi numeroase provocări. Unele dintre ele sunt greu de depășit. Fiecare dintre noi are bucuria zilei dar și greutatea de a învinge uneori. În drumul vieții ne întâlnim cu oameni fericiți, pentru reușitele lor dar și cu oameni care sunt triști că nu pot merge mai departe.

Bucuria, deseori o trăim alături de familie, de cei apropiați, tristețea însă o vedem la toți oamenii. Poate, de aceea deseori, suntem tentați să credem că sunt mai mulți oameni necăjiți decât bucuroși.

În greutățile noastre ne lovim inevitabil și de valurile furtunoase ale celor din jurul nostru care nu reușesc să depășească o situație sau alta. Ei înșiși ne spun că nu are rost să ne mai străduim să luptăm cu o problemă sau alta pentru că nici ei nu au reușit. Nereușita aproapelui și suferința noastră și a celor din jur parcă ne dărâmă și ne face să ne simțim de parcă ne scufundăm deși noi stăm pe pământ tare. Am vrea să ne agățăm de ceva, am vrea ca cineva să ne dea o mână de ajutor. Sunt unii care spun că problema noastră este mică și nu înțeleg de ce ne potignim și că ei au cu adevărat probleme serioase din pricina cărora nici nu au timp și disponibilitate să ne ajute să ne ridicăm.

Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! (Matei 14, 27)

Soluția este oferită de Hristos de acum două mii de ani tuturor deși nu toți doresc să apeleze la ea. Ba chiar mai mult, cel puțin o dată pe an, Biserica o readuce în memoria noastră prin citirea textului din evanghelia după Matei capitolul 14 versetele 22-34.

Învățătorul desăvârșit ne descoperă că prin marea vieții învolburate este ușor să umbli dacă mai înainte te retragi în intimitatea sufletului și ceri sprijinul lui Dumnezeu. Iisus Hristos de aceea s-a rugat ca să ne învețe cum să procedăm noi, nu pentru că El ar fi avut nevoie.

Prin rugăciune ne desprindem puțin câte puțin din tumultul cotidian și începem să vedem limpede în jurul nostru și în noi înșine soluții din ce în ce mai bune. În urma ei descoperim Biserica și pe oamenii din ea care nu sunt doar niște filozofi fără disponibilitatea de a te ajuta ci, sunt oameni dispuși să întindă o mână de ajutor celui bine intenționat.

Cel care pornește spre Dumnezeu după sfatul Acestuia începe să îi recunoască pe confrații săi creștini. Împreună răzbesc prin valurile învolburate ale vieții pentru că au ca și călăuză pe Domnul. Dacă cumva lumea ne dărâmă este suficient să strigăm după ajutor și Domnul îndată întinde mâna sa și ne ridică. Ne mustră ca pe Petru pentru îndoiala noastră dar nu ne lasă să pierim.