Paza gândurilor

Gândurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului, ca pe niște oi, păstorului bun. Și s-a scris: A dat fiecărui om cuget întru inima sa, sădind în el și pofta și mânia întru ajutor, ca prin mânie să alunge gândurile lupilor, iar prin poftă să iubească oile, chiar când e biciuit de vânturi și de ploi. I-a mai dat pe lângă acestea și lege după care să păzească oile, loc de verdeață, apă de odihnă, psaltire, chitară și toiag. Și i-a rânduit să se hrănească și să se îmbrace de la această turmă, iar la vreme să-i adune fân. Căci zice cuvântul: Cine păstorește turmă și din laptele ei nu mănâncă? Pustnicul trebuie să păzească deci zi și noapte turma aceasta, ca nu cumva să fie răpit vreun miel de fiarele sălbatice, sau să-l ia tâlharii, iar dacă s-ar întâmpla una ca aceasta în pădure, îndată să-l smulgă din gura ursului și a lupului. Așadar, dacă gândul despre fratele nostru se învârte în noi cu ură, să știm că o fiară l-a luat pe el; asemenea și gândul despre femeie, dacă se întoarce în noi amestecat cu poftă de rușine; la fel gândul despre argint și aur, dacă se cuibărește însoțit de lăcomie; asemenea și gândurile sfintelor daruri, dacă cu slavă deșartă pasc în minte! Și tot asemenea se va întâmpla și cu alte gânduri de vor fi furate de patimi. Și nu numai ziua trebuie să fie monahul cu luare aminte la ele, ci și noaptea să le păzească priveghind. Căci se întâmplă să piardă ceea ce a agonisit, dacă se lasă în năluciri rușinoase și viclene. Aceasta este ceea ce zice patriarhul Iacov: Nu am adus ție oaie răpită de fiară sălbatică; eu plăteam furtișagurile de zi și de noapte; și mă topeam de arșița zilei și de gerul nopții, încât s-a dus somnul de la ochii mei. Iar dacă din osteneală ni s-ar întâmpla vreo nepurtare de grijă, să grăbim puțin în sus pe stânca cunoștinței și să păștem iarăși oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul părinților noștri să ne cheme și pe noi și să ne dăruiască înțelesurile semnelor și minunilor.

Războirea minții
prin patimi
Toate gândurile necurate, stăruind în noi din pricina patimilor, duc mintea la stricăciune și pieire. Căci precum icoana pâinii zăbovește în cel flămând din pricina foamei sale și icoana apei din pricina setei, tot așa și ideea avuției și a banilor stăruie din pricina lăcomiei, iar înțelesurile gândurilor rușinoase ce se nasc din bucate, zăbovesc din pricina patimilor noastre. Același lucru se întâmplă și în cazul gândurilor slavei deșarte și al altor gânduri. Iar minții înecate în astfel de gânduri îi este cu neputință să stea înaintea lui Dumnezeu și să primească cununa dreptății. Căci de aceste gânduri fiind trasă în jos și mintea aceea ticăloasă din Evanghelie s-a lepădat de bunul cel mai mare al cunoștinței de Dumnezeu. Asemenea și cel legat de mâini și de picioare și aruncat întru întunericul cel mai dinafară, din aceste gânduri își avea țesută haina sa, pentru care motiv Cel ce l-a chemat la nuntă l-a găsit nevrednic de o nuntă ca aceea. Haina de nuntă este nepătimirea sufletului rațional care s-a lepădat de poftele lumești.