Pacea sufletească

Cu orice preţ, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de pace şi, fiind binecuvântaţi cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.
Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minţii, el poate de la sine să le ofere celorlalţi lumina necesară luminării raţiunii. Această pace, ca pe o comoară nepreţuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moştenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27). Apostolul mai spunea despre ea : „şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să vă păzească inimile şi cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea înlăuntrul inimii şi dă-i de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreşte şi ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obişnuim să tratăm jignirile venite de la alţii cu calm, ca şi cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii şi o poate face lăcaş al lui Dumnezeu Însuşi.
Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar să încerci să îţi înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: „tulburatu-m-am şi
n-am grăit” (Ps. 76, 4). Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evităm cu orice preţ a-i critica pe alţii. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească trebuie evitată acedia şi să te străduieşti a avea un duh vesel şi nu trist. Trebuie să încerci să ieşi din această stare cât mai iute cu putinţă. Atenţie la duhul întristării, căci aceasta dă naştere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitaţie, furie, învinuire, nemulţumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului.