Păcatul urii faţă de aproapele

Să ştiţi că e foarte drăcească lucrare, ura asta a aproapelui. Prima dată asta vine: „Ah, ce i-aş face!” Dragă, cele zece porunci nu trebuie învăţate ca la şcoală: „Dacii şi romanii”, şi începi să spui istoria dacilor şi a romanilor ca pe apă. Nu! Trebuie cu orice chip să împlinim aceste porunci. Poţi să te prezinţi la duhovnic că n-ai împlinit o poruncă, că o împrejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se analizează de ce nu ai putut, capeţi circumstanţe atenuante, dar cu nici un chip să nu crezi că eşti scutit total, că o împrejurare s-a creat şi tu nu ai împlinit porunca.
Ai lucrat Duminica. Porunca Bisericii este să nu se lucreze. Dar o împrejurare oarecare te-a silit să lucrezi. Nu-i nici o mustrare, poate e nevoie să te spovedeşti că ai muncit, fără canonisire. Nu s-a gătit mâncare pentru Duminică. Şi există o altă poruncă care spune: „Cine posteşte sâmbăta sau Duminica este certat de Biserică”. Şi atunci ce faci ca să nu posteşti Duminica? N-am mâncare făcută, fac mâncare. Deci am muncit Duminica. Dar, dintre două rele, alegi răul cel mai mic. Dar am salvat porunca care spunea să nu posteşti Duminica.

O pildă
Doi inşi s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe jos în condiţii grele, nu erau mijloace de transport. Mergând ei spre Ierusalim au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: „Eu nu mai merg la Ierusalim căci nu pot să părăsesc pe cei bolnavi” „Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?” Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Înviere.
Pelerinul, ajuns la biserică, a pătruns cu mare greutate prin prima uşă de la biserică, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar la Altar. Dintre două fapte bune alege fapta cea mai mare. Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: iubirea. Şi atunci ce cauţi la Ierusalim? Te duci din tradiţie? Te duci că ai posibilităţi? Te duci că ai timp, sau că ai avut bani? Dacă tu ai lăsat vreo duşmănie în urma ta? Porunca iubirii e o poruncă mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o între-bare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem bogăţia că suntem creştini. Şi atunci sigur nu o să urmăm pe cutare Tutankamon, sau pe Buda. Noi urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de judecată! Evanghelia care se citeşte la Duminica Judecăţii de apoi este aceasta: „Am fost bolnav, şi nu m-aţi îngrijit. Am fost însetat, şi nu mi-aţi dat să beau. Am fost flămând, şi nu m-aţi săturat”. Nu vorbeşte nici de alte arţaguri şi nu ştiu ce. Vorbeşte numai de iubire. De ce ai urât? Dovadă că tu nu ai iubit, nici măcar nu l-ai respectat,
că-i fiinţă omenească. L-ai urât. Că nu-l mai recunoşti ca fiinţă omenească, din momentul din care îl urăşti. Şi atunci ne osândim cu asta. Vorbeşti de rău cu atâta uşurinţă şi cu atâta motivare intimă. Şi chiar dacă eşti întrebat, răspunzi:
„Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită”. Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubeşti, dar îl duşmăneşti, îl urăşti. Atunci tu ai făcut crimă, nu dragoste.