banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8639 - 09 apr 19:07

O nouă parohie românească în Germania

Autor:

Publicat la 22 iunie 2015

O delegaţie a Episcopiei Caransebeşului a efectuat o vizită în Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în localitatea Tambach-Dietharz

O nouă parohie românească în  Germania

O delegaţie a Episcopiei Caransebeşului a efectuat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, o vizită în Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în localitatea Tambach-Dietharz, cu scopul de a sprijini înfiinţarea unei noi parohii româneşti în această localitate, unde trăiesc aproximativ 300 de români originari din oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin. Părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar, părintele Călin Ianchiş, inspector eparhial, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului, precum şi o delegaţie de credincioşi condusă de primarul oraşului Anina, Gheorghe Românu, s-au aflat în mijlocul credincioşilor români care locuiesc şi muncesc în Tambach-Dietharz. Programul a început cu o vizită la Primăria oraşului Tambach, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai Ambasadei Române la Berlin, ai Consiliului Judeţean Gotha şi ai Primăriei Tambach. În continuare, a fost vernisată o expoziţie comună de tablouri, fotografii, pictură şi costume populare tradiţionale româneşti, dar şi germane, organizată în sala primăriei, iar la final a avut loc o seară de folclor românesc. În Bergkirche, delegaţia a participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, înconjurat de un sobor format din pr. Gabriel Gozman, pr. Călin Ianchiş, pr. Bogdan Florin Buta, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Erfurt, şi ierom. Athanasie Ulea, de la Parohia Ortodoxă Română din Chemnitz. La Sfânta Liturghie a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Mor Severius Moise, Mitropolitul ortodox siriac al Europei. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. La orele serii, a avut loc un spectacol folcloric de muzică şi dansuri specifice zonei.
Scopul vizitei la Tambach-Dietharz din Germania a fost acela de a înfiinţa şi consolida o parohie ortodoxă pentru credincioşii români aflaţi în această localitate, în care locuiesc aproximativ 300 de locuitori originari din oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin. Oaspeţii din România au oferit din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, pentru credincioşii din Tambach mai multe daruri: acoperăminte pentru Sfânta Masă, Liturghier, Molitfelnic, Sfânta Scriptură, cruce de binecuvântare, cădelniţă, precum şi icoane pentru biserică, iconiţe şi pliante. De asemenea, Înaltpreasfinţitului Mitropolit Serafim şi primarului din Tambach Marco Schütz le-au fost oferite o mapă, o medalie şi un album cu sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe din Caransebeş.




 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie