O nouă apariţie editorială

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea „SECULARIZAREA AVERILOR BISERICEŞTI (1863) Motivaţii şi consecinţe”.
În cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice sub genericul „Secularizarea averilor bisericeşti (1863). Motivaţii şi consecinţe”, organizată de Patriarhia Română şi Academia Română, P.F. Părinte Daniel a vorbit despre această temă.
La finele anului 2013 se împlinesc 150 de ani de la adoptarea, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, din decembrie 1863, act legislativ semnificativ prin sorgintea şi conţinutul său propriu-zis, dar şi controversat prin urmările sale atât imediate, cât şi pe termen lung, în cadrul procesului de transformare statală din perioada modernă a istoriei României.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, domnitorii şi alţi ctitori ai unor mănăstiri şi schituri din Ţările Române le-au închinat pe unele dintre ele, împreună cu proprietăţile lor, unor aşezăminte bisericeşti din Răsăritul Ortodox, ca sursă de ajutor pentru creştinii ortodocşi aflaţi îndeosebi sub stăpânire otomană, dar cu obligaţia menţinerii şi dezvoltării vieţii spirituale şi întreţinerii locaşurilor de cult din ţară închinate străinilor.
În realitate, şi mai cu seamă în secolele XVIII şi XIX, veniturile, bunurile şi odoarele bisericeşti ale mănăstirilor şi schiturilor închinate au fost aproape în exclusivitate trimise către Locurile sfinte sau au luat, sub administrarea discreţionară a egumenilor, alte destinaţii, astfel încât mănăstirile închinate au fost constant lăsate neîngrijite, ajungând, cel mai adesea, într-o stare critică sau chiar în stare de ruină.
După reinstaurarea domniilor pământene în anul 1822, în vremea domniei lui Grigorie Dimitrie Ghica şi a păstoririi ca Mitropolit al Ungrovlahiei a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, încă din anul 1823 s-a luat măsura înlăturării egumenilor greci de la aşezămintele închinate şi a înlocuirii lor cu egumeni de neam român.
În anul 1863, prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti, în fapt nu au fost secularizate numai averile mănăstirilor închinate, ci şi averile aşezămintelor bisericeşti neînchinate de toate felurile: mitropolii, episcopii, mănăstiri, schituri etc. Biserica Ortodoxă Română a rămas lipsită de mijloacele sale proprii de întreţinere, cu atât mai mult cu cât preluarea proprietăţilor bisericeşti neînchinate s-a făcut fără a se prevedea în textul legii niciun fel de despăgubire.
Totuşi, o mare parte a terenurilor bisericeşti secularizate au fost folosite pentru împroprietărirea ţăranilor, iar unele edificii bisericeşti au devenit şcoli, spitale, sedii administrative, arhive sau penitenciare (ex. Mănăstirea Văcăreşti). Fostele biserici ale multor mănăstiri secularizate au devenit biserici de mir (de parohie), altele au fost închise sau transformate în depozite. Oricum, organizarea statului modern România s-a făcut în mare parte pe bunurile confiscate de la Biserică.
În ceea ce priveşte salarizarea preoţilor de mir şi a celorlalţi slujitori ai bisericilor, aceasta a fost lăsată, prin Legea comunală din 1 aprilie 1864, pe seama comunelor, deci a primăriilor.
Regimul comunist a deposedat Biserica de tot ce mai avea în proprietate, cu excepţia locaşurilor de cult, dar a menţinut forme de sprijin financiar din partea Statului pentru toate cultele religioase, atât în ceea ce priveşte salarizarea personalului bisericesc, cât şi în ceea ce priveşte restaurarea, conservarea şi întreţinerea locaşurilor de cult, cu precădere a monumentelor istorice.
Astăzi, Statul Român susţine financiar numai o parte din salariile personalului bisericesc, iar întreţinerea, consolidarea, restaurarea şi repararea locaşurilor de cult şi a altor edificii bisericeşti, care asigură prezenţa activă a Bisericii în societate şi a lui Dumnezeu în sufletele oamenilor, revin în cea mai mare parte în responsabilitatea comunităţilor de credincioşi, afectaţi şi ei, la rândul lor, de criza economico-financiară cu care se confruntă societatea contemporană.