Normalitatea este minunată

Foarte des în ziare, la radio şi la televizor sunt folosite mesaje şocante. Informaţia nu este neapărat la fel cu limbajul folosit. Când citeşti un titlu de ştire eşti atras să afli ce este în spatele acestuia şi constaţi că cele prezentate sunt aproape normale. Oamenii din presă procedează astfel pentru că, rareori oamenii mai reacţionează la cuvinte normale. Cu siguranţă în scurtă vreme nici această metodă nu va mai atrage atenţia publicului căci, va învăţa că este doar un mod de a vinde o informaţie fără importanţă.
La această soluţie au recurs jurnalişti pentru că oamenii au căutat să-şi realizeze un sistem de protecţie la agresiunile celorlalţi. Ştim cu toţii că în ziua de astăzi este destul de riscant să fi deschis faţă de cei din jur. Riscăm să devenim vulnerabili şi în scurt timp chiar batjocoriţi de cei apropiaţi. Majoritatea oamenilor, dacă nu se închid la propriu în casele lor, se închid în ei înşişi. Când cineva te întreabă: „Ce mai faci?”, răspunzi automat „Bine”, indiferent că eşti trist sau bucuros. Oricum cel care te întreabă nu este real interesat de noi şi dacă este, atunci chiar poate fi periculos să ştie cum eşti cu adevărat. Nu mai avem încredere în oameni, petru că din ce în ce mai mulţi sunt răi, sau religios vorbind sunt iubitori de păcate. Pentru această carapace se folosesc azi cuvinte din ce în ce mai dure, chiar şi de noi, cu atât mai mult de cei din presă.

Cu dumnezeiescul sânge ne înnoim
Există totuşi şi o altă modalitate de a trăi. Aceasta este posibilă doar în Biserică, doar cu Hristos. Spovedindu-ne scăpăm de urâţenia noastră, dar mai ales de punctele noastre slabe ce pot fi motive de batjocură din partea celorlalţi. Perfecţi nu putem fi nicicând, asta trebuie să-i fie clar oricui. Înţelegând aceasta şi mai ales împăcându-ne cu noi şi cu Dumnezeu privim atacurile celor din jur ca semnale de alarmă pentru faţetele noastre încă neîndreptate. Nu ne mai simţim batjocoriţi, ci ne bucurăm că ni se descoperă ce mai avem de îndreptat la noi înşine. Am putea să ne simţim copleşiţi de atâtea imperfecţiuni dacă ar fi doar spovedania în viaţa ortodocşilor.
Ceea ce a reuşit să înţeleagă creştinul, ce se împărtăşeşte frecvent, este că neputinţa lui o plineşte Hristos, ce se sălăşluieşte cu Trupul şi Sângele Său în noi. Astfel, Hristos formează un fel de armură ce ne protejează de violenţa celor din jur şi lasă să treacă frumuseţea lumii. Această protecţie divină ne permite să fim sensibili, fără a deveni vulnerabili. Putem percepe frumuseţea şi suferinţa lumii fără a fi copleşiţi de niciuna. Frumuseţea ne bucură şi o percepem ca dar divin. În faţa suferinţei înţelegem că nu sutem datori să o îndreptăm, ci doar să ne străduim să împlinim tot ce putem. Smerenia, învăţată la aceeaşi şcoală a creştinismului ortodox, ne-a descoperit că suferinţa Dumnezeu o înlătură. Frumos este ca noi să ne facem unelte ale Lui şi să nu credem că cea mai importantă unealtă sunt eu.
Când reuşim să trăim astfel considerăm că activitatea noastră este una normală, deşi prin noi se lucrează cele dumnezeieşti şi cei din jurul nostru se miră cât de minunată este normalitatea creştinului ortodox.