Neosândirea aproapelui

Nu trebuie să judecăm pe nimeni, chiar dacă l-am vedea cu proprii noştri ochi greşind sau petrecând în continuă încălcare a poruncilor lui Dumnezeu, după cum spune Sfânta Scriptura: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7,1). „Tu cine eşti de judeci pe sluga străină? Domnului său stă sau cade, dar se va scula însă, căci puternic este Domnul ca să-l ridice” (Rom. 14,4). Cu mult mai bine este să ne amintim de cuvintele apostolului: „Cui i se pare că stă să ia seama să nu cadă” (I Cor. 10, 12), fiindcă nu se ştie câtă vreme vom putea rămâne în fapta cea bună, după cum spune proorocul cel instruit din propria sa experienţă: „Iar eu am zis întru îndestularea mea, nu mă voi clătina în veac, dar când Ţi-am întors faţa Ta eu m-am tulburat” (Ps. 29, 6-7). Domnul ne-a poruncit să purtăm duşmănie doar împotriva şarpelui, adică împotriva aceluia care dintru început a înşelat pe om şi l-a izgonit din rai, împotriva diavolului. Ne-a poruncit să purtăm duşmănie împotriva duhurilor celor necurate ale desfrânării şi a tuturor faptelor ruşinoase, care seamănă în cugete necurate şi întinate.