Ne biruie duhul veacului

Suntem ca nişte fiice ale lui Iair! Poate nu chiar morţi în nepăsare, necredinţă, disperare şi neiubire, dar invadaţi de aceste plăgi. Ne pier încet şi „Taţii” care să ceară de la Dumnezeu tămăduirea noastră! Nici nu mai naştem alţi părinţi de neam care să ţină lumea aceasta prin credinţa, nădejdea şi dragostea lor! L-am alungat pe Dumnezeu din ţinutul nostru ori dacă încă nu am făcut-o încă îi lăsăm pe alţii să o facă. Dumnezeu nu ne vrea nişte blegi adormiţi şi ignoranţi. A fi vii în credinţă înseamnă a mărturisi cu glas mare! Trăim zile în care „alţii” ne spun ce şi cum să facem, cum să ne organizăm familiile, cine are drept de recunoaştere prin lege venind din fărădelege. Ni se întorc strămoşii în mormânt! Le zădărnicim jertfele a mii şi mii de OAMENI-CRUCI, care au primit cu pieptul înainte şi cu fruntea sus orice loviri numai pentru ca noi să nu permitem să ni se altereze tradiţia, neamul şi credinţa. Ar trebui să avem genunchii bătătoriţi de rugă şi glasurile să ne fie pătrunzătoare în inimile şi minţile celor care vor să ne răpună toate valorile! Înviază-ne, Doamne!