Mărturisirea lui Hristos

„Multe munci aţi suferit pentru Hristos, mucenicilor, toată mulţimea dumnezeilor cea idolească şi toată înşelăciunea nedumnezeirii aţi surpat, călcând acestea cu puterea lui Hristos şi pe noi, pe toţi, ne-aţi învăţat să cântăm cu credinţă: Aliluia!”
(Condacul Sfinţilor 45 de Mucenici)

Condacul pe care îl vom putea asculta la slujba de duminică din această săptămână aminteşte de suferinţele celor patruzeci şi cinci de martiri din cetatea Nicopolis, a provinciei romane Armenia Secunda. În jurul anului 319, împăratul roman Liciniu a dat poruncă astfel încât toţi creştinii care nu vor vrea să se închine zeilor, să fie supuşi muncilor şi omorâţi. Patruzeci şi trei dintre aceşti creştini s-au sfătuit să nu aştepte până ce vor fi prinşi de păgâni, ci să meargă singuri, de bunăvoie, la judecată. Ducându-se toţi împreună, au stat înaintea lui Lisie, ighemonul (guvernatorul) ţării Armeniei şi au mărturisit că sunt creştini. Închişi în temniţă, sfinţii erau încurajaţi de Leontie să reziste: „Sfântul Leontie îi întărea pe toţi, zicându-le: „Cinstiţilor fraţi şi robi ai lui Hristos, cu răbdare să răbdăm toate, că ştiţi din Sfânta Scriptură câte a răbdat dreptul Iov şi în ce fel a fost pătimirea Domnului nostru, încă şi cum s-au sfârşit ceilalţi sfinţi - robii lui. Lui Ioan Înaintemergătorului i-au tăiat capul, pe Ştefan l-au ucis cu pietre, pe Petru l-au răstignit cu capul în jos, pe Toma l-au împuns cu suliţa, iar alţii au murit cu alte morţi muceniceşti pentru Domnul lor.”
Ştiind că urmează să fie omorâţi, sfinţii s-au rugat fierbinte Domnului. Astfel, cei doi paznici păgâni au înţeles frumuseţea şi adevărul creştinismului şi s-au botezat în numele Sfintei Treimi. Sentinţa ighemonului a fost crudă: „Aceşti 45 de oameni ce stau înaintea judecăţii mele, fiind de credinţa creştinească, neascultând poruncile împărăteşti şi hulind pe zeii părinteştii, poruncesc să ia vrednică pedeapsă după lucrurile lor. Întâi să li se taie cu securea mâinile şi picioarele lor, apoi să se dea focului spre ardere, iar câte oase ale lor vor rămânea de la foc, să se arunce în râu”. O parte din rămăşiţele trupurilor lor au putut fi recuperate din râul Lycus, de către unii creştini evlavioşi care le-au îngropat cu cinste într-un loc ascuns. Peste ani, Sfântul Împărat Constantin cel Mare le va construi o biserică spre pomenire.
Condacul devine, astfel, o sinteză a nevoinţelor celor patruzeci şi cinci de mucenici: „multe munci aţi suferit pentru Hristos mucenicilor”. Secvenţa: „toată înşelăciunea nedumnezeirii aţi surpat, călcând acestea cu puterea lui Hristos ” punctează, de asemenea, momentul convertirii celor doi paznici. Martirii ne aduc aminte, aşadar, să ne încredinţăm toată viaţa lui Hristos, să ne asumăm credinţa creştină şi „să cântăm: Aliluia!”, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.