Mănăstirea Predeal

Venind dinspre Ardeal, la intrarea în Valea Prahovei, la poalele muntelui Clăbucet, într-o frumoasă poieniţă şerpuită de Pârâul Olăresei, localitatea Predeal adăposteşte prima sa aşezare  pe aceste plaiuri, Mănăstirea „Sfântul Nicolae“. De peste 240 de ani, vatra mănăstirească de aici este locul binecuvântat unde credincioşii îşi găsesc liniştea şi pacea întâlnindu-se în rugăciune cu Dumnezeu.
În 1774, când pe plaiurile muntoase ale Clăbucetului se înălţau falnice păduri de brad ce încă nu cunoscuseră toporul, când în locul şoselei nu existau decât poteci bătătorite de negustori care treceau spre Braşov sau de la Braşov spre plaiurile prahovene, atunci smeritul călugăr Ioanichie a pus temelia unui schit.
Primii locuitori despre care se face amintire prin locurile acestea sunt schimnicii care trăiau prin peşterile munţilor şi care se adunau o dată pe an, de Paşti, la Schitul Lespezi de lângă Comarnic, apoi vieţuitorii Schitului „Sfântul Nicolae”- Molomoţ din Sinaia şi mai târziu vieţuitorii de aici, de la Predeal.
Din păcate, din pricina războaielor, a focului şi a altor calamităţi, documentele privitoare la acest aşezământ au dispărut. Totuşi, există o însemnare într-o carte în care sunt înscrise daniile şi pomelnicele ctitorilor şi binefăcătorilor acestei mănăstiri. Manuscrisul din 20 mai 1821 s-a întocmit după 47 de ani de la întemeierea schitului. Astfel, monahul smerit, care nu şi-a scris numele, a însemnat: „Întru acest pomelnic statornic ca o condică mai întâi se arată şi se încredinţează cu frica lui Dumnezeu, ca să se ştie începerea acestui sfânt schit, ce se numeşte Predealul, din plaiul Prahova, că la anul 1774, în luna iunie, în 20, s-a dus cuviosul Ioanichie Ieremonahul şi Duhovnicul, la dumnialui prea cinstitul boier vel paharnic Grigore Buzoianu, şi l-a rugat să se milostivească să dăruiască loc din moşia dumnealui la poalele muntelui Clăbucetului Tăurelui, ca să facă un schit. Şi i-a dăruit precum se vede, locul curăţit acuma şi vrerea lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sf. Ierarh Nicolae şi cu ajutorul creştinilor, am ridicat un schit de lemn şi trei chilii puind hramul Sf. Nicolae, în zilele prealuminatului Domn Alexandru Ipsylante cel Bătrân, fiind mitropolit al Ţării Româneşti Prea Sfinţia Sa Chir Grigorie. Şi acest schit a trăit până la leatul 1788 şi fiind răzmeriţă în vremea lui Mavrogheni, s-au ars de turci şi după ce s-a liniştit răzmeriţa, iar s-a apucat tot acel părinte Ioanichie şi au făcut alt schit şi chiliile, însă cu ajutorul dumnealui Ion Buzatu din Săcele de la Bacifalu, care au făcut o a doua biserică din lemnărie la schit. Şi slăbind stareţul Ioanichie au pus năcealnic în locul lui pe Partenie, şi sfârşind Partenie, au ales soborul fraţilor de la schit pe părintele ieromonah Ghenadie, tot de aici din schit ca să fie egumen. Iar după aceea au început şi biserica care se făcuse a doua oară, a putrezi lemnele, fiind de brad, pentru care s-a îndemnat cu mare silinţă părinţii de la schit şi dimpreună cu dumnealui jupân Ion Manole, nepotul răposatului Ion Buzatu, ctitorul bisericii celei vechi, şi cu dumnealui Niţă Gârlă, al doilea ctitor şi deosebit mare îndemnător şi la alţi iubitori de Hristos creştini, ca să facă biserică de piatră frumoasă, precum se arată înainte întru această pisanie, fieşte care scrise cu numele său ce au dăruit. Aşadar cu mila marelui Dumnezeu şi prin mijlocirea Sf. Nicolae, s-au început a se zidi sfânta biserică la anul 1819, luna mai, fiind mitropolit Prea Sfinţia Sa părintele Dionisie, Domn al Ţării Româneşti Nicolae Şuţu Voievod. Pentru care s-au şi scris dintru început toată istoria şi întâmplarea acestui schit ca să nu se uite de pe vremi, ctitorii cei dintâi care au dat pentru acest sfânt locaş, precum şi cei ce au cheltuit cu sfânta biserică care a fost înainte de lemn şi mai ales cu aceasta care s-au zidit acum de zid...  Apoi de acum înainte să se înscrie în acest pomelnic... în scurt, orice milostenie, ca să nu se uite facerea de bine. După porunca Domnului Iisus Hristos, 1821 Mai 20“.
Clopotniţa, chiliile şi celelalte anexe au fost zidite din piatră şi cărămidă, în anul 1827, în timpul stareţului Ghenadie. Stareţul a intervenit şi la domnitorul Gheorghe Bibescu, care în anul 1844 a întărit în hrisov domnesc dania terenului pe care a fost ridicată mănăstirea din Predeal. În acelaşi an, marele ban Alexandru Filipescu avea să dăruiască muntele Clăbucet, iar logofătul Mihai Filipescu, moşia Bobolia.
Între anii 1933 şi 1935 s-au efectuat reparaţii capitale, fiind ridicate şi două corpuri de chilii, curăţindu-se pictura de către stareţul Antonie Năescu. Pe fondul Decretului de stat 410 din 1959, mănăstirea a fost desfiinţată, întreg patrimoniul mănăstiresc trecând pe seama parohiei ortodoxe din Predeal. După ce în anul 1968 mănăstirea a trecut sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Sibiului, între anii 1974 şi 1976 s-au realizat lucrări de restaurare a picturii realizate de pictorul Iosif Vasu.
Prin grija Mitropolitului Antonie Plămădeală, în luna octombrie a anului 1993 a fost reactivată vatra mănăstirească de la Mănăstirea Predeal prin venirea unui grup de monahii de la Mănăstirea Râmeţ.