Mănăstirea Govora - fortăreaţă a spiritualităţii româneşti

La 6 km de Băile Govora şi la 18 km de Râmnicu Vâlcea, în comuna Mihăieşti, se află Mănăstirea Govora. Aşezământul monahal de maici este un monument arhitectonic şi spiritual de o rară frumuseţe. Mănăstirea se numără printre cele mai vechi din ţară, fiind ridicată parţial în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Dracul. Odată cu instalarea tiparniţei oferite de Petru Movilă de la Kiev, Mănăstirea Govora a contribuit la promovarea culturii neamului românesc. Dincolo de valorile de artă păstrate cu atenţie, lăcaşul rămâne o fortăreaţă a spiritualităţii româneşti.
Odată intrat în incinta mănăstirii prin turnul-clopotniţă, pelerinului i se înfăţişează pe rând chiliile maicilor şi beciurile de suprafaţă de deasupra unui zid gros, care porneşte de la intrare, pentru ca mai apoi să descopere biserica mănăstirii, ferită de un alt zid, ridicat pe latura stângă a intrării principale. În lipsa altor dovezi clare, presupunerile cu privire la întemeierea lăcaşului de cult duc la perioada mijlocului de secol al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Dracul.
Una dintre legendele referitoare la începuturile mănăstirii susţine că în primă fază ar fi fost o biserică, iar voievodul Radu cel Mare ar fi ridicat actuala mănăstire pe fundaţia acesteia. Săpăturile arheologice din secolul al XX-lea nu au descoperit nici un fel de indiciu în acest sens. În schimb, sondările din aceeaşi perioadă au scos la suprafaţă, în partea de sud a actualei biserici, fundaţiile unei clădiri vechi, despre care se presupune că ar data din secolul al XIV-lea. Clădirea nu a fost excavată total din cauza amplasării sub actuala biserică, dar este considerată biserica originală a mănăstirii.
În muzeul mănăstirii se găseşte un clopot spart, în greutate de 250 de kg, cu inscripţia: „S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu şi al Sfântului Nicolae 6965“ (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Ţepeş. După ce a fost prădată de boierul Albu cel Mare în vremea domniei lui Vlad Ţepeş, mănăstirea a fost refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare între 1492-1496. În perioada 1640-1645, Matei Basarab a reparat-o în întregime, pentru a instala o tiparniţă, pe care i-o dăruise Petru Movilă de la Kiev.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu renovează ansamblul şi mai adaugă clopotniţa şi clădirile de pe latura stângă şi de nord. Trapeza a fost ridicată mai târziu, în 1775.
Pe 20 iulie 1959, un simplu act a transformat statutul mănăstirii, devenind astfel mănăstire de maici.
După restaurări integrale între 1958-1969, ansamblul Mănăstirii Govora suferă alte deteriorări în urma cutremurelor din 1977 şi din 1986.
Aceste pagube nu au descurajat vieţuitoarele acestui aşezământ, din contră, maicile şi-au intensificat efortul, munca şi rugăciunea şi au pornit alte lucrări de renovare.
Odată cu instalarea tiparniţei oferite de Petru Movilă de la Kiev, mănăstirea Govora a contribuit la promovarea culturii neamului românesc.
Psaltirea (în 1637), Pravila mică (în 1640), Pravila de la Govora (prima carte de lege în limba română, tradusă din slavonă de călugărul Moxa) sunt doar câteva dintre lucrările importante ale culturii medievale româneşti, care au ieşit la lumină de sub teascurile tipografiei de la Govora.
Meşter tipograf în acea vreme era cuviosul ieromonah Meletie Macedoneanu, venit de la Kiev.
Credincioşii care se închină în acest aşezământ rămân impresionaţi de liniştea sufletească pe care o găsesc aici, dar şi de valorile de artă păstrate cu atenţie: un epitrahil dăruit de Radu cel Mare, cu o broderie lucrată în fir de aur, argint şi mătase (sunt brodaţi Iisus, Maica Domnului, Sfântul Ioan şi alţi sfinţi); icoana Maicii Domnului Hodrighita; icoana Maicii Domnului Îndurerată.