Mânăstirea Cetăţuia, Iaşi

Aşezată pe un deal ce domină valea râului Nicolina şi cartierul Nicolina şi de unde se poate vedea o frumoasă panoramă a oraşului Iaşi, Mănăstirea Cetăţuia domină peisajul prin silueta sa zveltă, străjuită de un turn impozant şi împrejmuită cu un zid de piatră măcinat de vreme.
Ctitorul Mănăstirii Cetăţuia este Domnul Gheorghe Duca. Zidirea s-a început în anul 1669 şi s-a finalizat în 1672.
Inscripţia în limba greacă, aflată deasupra intrării în pronaos, spune: „S-a ridicat acest dumnezeiesc locaş, cu hramul sfinţilor vestiţi şi pretutindeni lăudaţi şi înaintemergători Apostoli Petru şi Pavel de către iubitorul de Dumnezeu şi strălucitul Domn Io Duca Voievod al întregii Moldove, spre mântuirea sufletului său, fiind patriarh al sfintei cetăţi a Ierusalimului Domn Domn Dositei şi păstorind Preasfinţitul Mitropolit al Moldo-Vlahiei Domn Domn Dosoftei, în anul de la zidirea lumii 7180, iar al întrupării 1672”.
Uimit de măreţia construcţiei, sultanul Mehmed al IV-lea, la 10 iunie 1672, aflat în campania împotriva Poloniei, prevestea ruinarea iminentă a Cetăţuii. Însă cuvintele sale nu s-au împlinit, deşi de-a lungul anilor mănăstirea a avut de înfruntat multiple vitregii.
Sub raport arhitectural, Cetăţuia este o copie sobră a Trei Ierarhilor, ctitoria domnului Vasile Lupu de la 1639. Pictura de la Cetăţuia este o creaţie artistică deosebită, având ca autori pe Mihai, Gheorghe şi Dima din Ianina, alături de pictori autohtoni care lucraseră la Trei Ierarhi. Este ultimul mare ansamblu de pictură murală din Moldova în linia tradiţiilor postbizantine.
Mănăstirea Cetăţuia a jucat şi un deosebit rol cultural. Aici s-a înfiinţat, în 1682, o tipografie, unde s-au tipărit cărţi greceşti pentru Orientul ortodox, tiparniţa fiind în acea vreme singura de acest fel din întreg Răsăritul. Gheorghe Duca pune la dispoziţie mijloacele financiare, astfel încât delegaţia Patriarhiei de Ierusalim aducea materialele tipografice la Iaşi de la Veneţia. Organizarea tipografiei, prima din această regiune a Europei cu o asemenea misiune, a fost încredinţată unor călugări români cunoscători ai limbii greceşti, în frunte cu ieromonahul Mitrofan, ajuns apoi episcop de Huşi. În mediul cultural bisericesc de la Cetăţuia au activat: patriarhul Dositei al Ierusalimului precum şi alţi cunoscuţi cărturari greci din vremea respectivă (Nicolaos Kerameos, Ieremia Cacavelas, Ioan Comnen, Chesarie Daponte). Multe din textele greceşti tipărite aici au intrat în celebra Patrologie J. P. Migne.
Biserica a fost înconjurată de la început de ziduri înalte de piatră, cu metereze şi drum de strajă, turn de intrare şi turnuri de colţ. În incinta mănăstirii s-au mai construit chilii, baie, bucătărie, pivniţe şi stăreţie cu trapeză.
Unicitatea Cetăţuiei constă în aceea că aici s-a păstrat întregul ansamblu de arhitectură monastică. Un loc aparte îl ocupă palatul rezervat găzduirii domnului, clădire fortificată, specifică sec. al XVII-lea. Bucătăria (cuhnea) sau, după unele opinii, baia turcească, este singura construcţie de acest fel care ni s-a păstrat într-un ansamblu mănăstiresc. Turnul clopotniţă şi masivitatea zidurilor dovedesc că mănăstirea a fost gândită şi ca loc de refugiu şi rezistenţă armată, în caz de nevoie, fiind cu adevărat o „cetăţuie”.
Biserica mănăstirii este o biserică specifică arhitecturii religioase din Moldova secolului al XVII-lea, fiind totuşi o sinteză originală a unor elemente arhitectonice disparate. Din nefericire numai o parte din ea ni s-a păstrat fără modificări (cum ar fi frescele reprezentând Arborele lui Iesei, Judecata din urmă) . Pe peretele vestic al pronaosului se poate vedea şi astăzi tabloul votiv, reprezentând familia Domnului Gheorghe Duca. Biserica adăposteşte mormântul ctitorului, al fiicei acestuia, Doamna Maria, al fratelui Domnitorului, Saul, şi al fiului său, Ioniţă.
Epocile de slujire şi cultură ale Cetăţuii sunt bine reflectate în Muzeul mănăstirii, care poate fi vizitat de pelerini.
O superbă panoramă a Iaşilor se poate admira din turnul „Cina Pelerinului”, aflat în clădirea stăreţiei.