Mănăstirea Bârsana

Localitatea Bârsana este o aşezare străveche, situată pe malul drept al râului Iza, la o depărtare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei. Localitatea Bârsana este atestată începând cu 1326 când, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diplomă prin care sunt întărite drepturile de posesiune asupra moşiei Bârsana, pentru cneazul Stanislau Bârsan, care avea această moşie cu drept de moştenire.
La Bârsana au existat două vetre monahale. Mânăstirea de pe dealul Humâna este atestată documentar de o diplomă din 21 iulie 1390. După tradiţie mănăstirea din Humâna a dispărut în secolul al XVIII-lea, când, prin acţiunile uniaţiei, au fost distruse mai multe mănăstiri de pe teritoriul Transilvaniei.
Istoricul mănăstirii de pe Valea Slatinei începe cu o sihăstrie, care a existat în Valea Slatinei, în locul numit La Părul Călugărului. Viaţa monahală în sihăstria din Valea Slatinei se pierde în negura vremurilor.
Mânăstirea Bârsana a avut un rol important în apărarea legii strămoşeşti în perioada uniaţiei (anii 1700…). Chiar în condiţiile presiunilor generate de extinderea oficială a unirii religioase a românilor cu Biserica Romei asupra locaşurilor de cult ortodox din zonă, mănăstirea va rezista până la 1791.
La 12 iulie 1791 mănăstirea a fost desfiinţată, călugării au fost alungaţi şi s-au refugiat în Moldova la Mănăstirea Neamţ. Atunci mănăstirea a fost devastată, chiliile şi clădirile anexe distruse, averea confiscată: o parte a averii a trecut în proprietatea statului şi predată mănăstirii greco-catolice de la Cernoc (Munkaci), iar alta, inclusiv locul unde a fost mănăstirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Bârsana.
După desfiinţare, pe vatra mănăstirii n-au dăinuit decât biserica şi stăreţia. Pentru a feri biserica de profanare şi distrugere, credincioşii din Bârsana au mutat-o, în 1806, chiar în vatra satului, în locul numit Podurile Jbârului, unde se mai poate vedea şi azi.
În 1937, s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii şi stăreţiei pe locul de odinioară şi reînfiinţarea mănăstirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destrămat şi aceste vise. După al doilea război mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea înfiinţării de noi mănăstiri. Reînfiintarea mănăstirii, o năzuinţă mai veche a credincioşilor, nu s-a putut concretiza decât după 1989, când bârsăneştii, împreună cu Părintele paroh Gheorghe Urda, au luat hotărârea să ridice o nouă mânăstire pe locul unde a fost cea veche si, în 1991, au început.
În 1993, Prea Sfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a sfinţit piatra de temelie a noii biserici a mănăstirii. S-a stabilit că va avea hramul Soborul Sfinţilor 12 Apostoli.
Reconstrucţia mănăstirii Bârsana este o punte între trecut şi viitor. Proiectul Mănăstirii „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” a fost gândit ca un ansamblu arhitectural, elaborat de arhitectul Dorel Cordos. Proiectul cuprinde următoarele obiective: Biserica în stil maramureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Prăznicarul cu trapeza, Muzeul de icoane şi carte veche Gavril de Bârsana, Turnul – clopotniţă, Poarta maramureşeană, Monumentul funerar, drumul de acces, loc pentru aprinderea lumânărilor, troiţe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare şi altele.