Mai mult decât o prietenă

Cum intraţi într-o relaţie de prietenie? Obişnuiţi să vă alegeţi dumneavoastră prietenii sau vă aleg ei pe voi? Ar fi interesant de analizat dacă avem deja aşteptări când devenim prieteni cu cineva, dacă aşteptările se nasc pe parcurs sau dacă luăm totul cum vine de la sine. Ce anume vă face să consideraţi că prietenia dumneavoastră este trădată? Dar ce anume vă determină să credeţi cu tărie că aţi găsit acel „cel mai bun prieten”? Există între oameni prietenii adevărate? Se spune că familia în sau din care te naşti nu ţi-o poţi alege, dar prietenii da. Dacă v-aţi ales un prieten, de ce se ajunge apoi la destrămarea prieteniei? În prietenie nu sunt totdeauna doi: fiecare cu calităţile sale, cu jertfelnicia sa, cu dăruirea sa şi cu neputinţele sale? Când prietenia se destramă este vinovat mai degrabă cel care a înşelat într-un fel sau altul prietenia sau mai degrabă e vinovat cel care nu poate ierta şi nu poate accepta neputinţele şi căderile celuilalt?

Cel mai potrivit reper în prietenie
Părinţii noştri ne învaţă o sumă de lucruri despre prietenie: prin ceea ce ne spun despre oameni, prin felul în care relaţionează cu prietenii lor, prin felul în care ştiu să ne fie prieteni.  Şi ajungem să le copiem felul de a se împrieteni şi de a păstra o prietenie. Uneori ne este benefic ceea ce am reuşit să învăţăm de la ei, alteori ne pune piedici, alteori ne aruncă în adevărate drame. Avem însă un reper clar de alegere a prietenilor şi despre cum să ne purtăm într-o astfel de relaţie. Reperul este Hristos! El este prietenul oricui îi doreşte prietenia! Şi dintre toţi, îi caută asiduu pe păcătoşi, pe „oile cele pierdute”, pe însinguraţi, pe „cei osteniţi şi împovăraţi”. El îi curăţă, îi iartă, îi mângâie, în tămăduieşte şi îi învie pe aceştia pe care şi i-a ales prieteni. În El îşi găsesc sensul şi odihna cei ce-l acceptă de Prieten. Se vădesc ceva diferenţe între modul în care „prietenim” noi şi cel al Fiului Dumnezeiesc? El îl numeşte prieten chiar şi pe Iuda, când îl întâlneşte în Ghetsmani şi ştie bine că a venit acolo pentru a-L trăda pe El, Iubirea: „Iar vânzătorul (Iuda) le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins.”(Matei 26, 48-50).

Mamă
Mai mult decât prietenă ne este Maica Preacurată! Cine îţi este mai mult decât prieten? O rudă. Iar cea mai apropiată dintre rude este mama. Prietenia lui Hristos ne-a lăsat-o pe Maica Sa ca Mamă nouă. Şi ce Mamă! A primit ca sabie în inima ei de femeie firavă dar Maică a lumii răstignirea Fiului Ei. Iar acum îşi găseşte odihna. Maica Domnului pleacă în Braţele Fiului să-i fie şi ei alinat sufletul de mamă, să aline veşnic în rugăciunea ei mijlocitoare truditele noastre suflete.
Ce mare taină şi ce bucurie de nepătruns să o avem ca Mamă pe Maria!