Mai este ceva bun în lume?

Multora dintre noi ne este dat să auzim, nu rareori, refrenuri care scot la suprafaţă pesimismul şi tristeţea profundă a celui care rosteşte cuvântul. „Lucrurile merg tot mai rău!” – acest cuvânt scoate la suprafaţă neîncrederea în viitor, dată de un prezent în care siguranţa zilei pare a fi o simplă iluzie. „Nimic nu mai este cum a fost”, sau „oamenii sunt răi” şi multe alte vorbe de acest fel ne este dat să auzim din ce în ce mai des. Personal, aud destul de des astfel de nemulţumiri şi dincolo de încercarea de a aduce măcar o umbră de gândire pozitivă în sufletul celui din faţa mea, sau măcar un zâmbet firav, m-am întrebat care ar fi motivaţiile pentru care oamenii se lasă cuprinşi de astfel de gânduri. Oare nu au dreptate? Dacă privim lumea la nivel „macro” fără nicio ezitare putem spune că aşa e! Pe de altă parte problema poate fi repede expediată acuzând televizorul ca instrument de manipulare a oamenilor prin care se transmite prea multă nesiguranţă şi sentimentul că, într-adevăr, lumea „s-a stricat”. În ultimul timp pesimismul este întreţinut de nesiguranţa generată de atentatele săvârşite de terorişti în diversele părţi ale lumii, motiv pentru care putem spune că trăim pe un butoi cu pulbere, ceea ce nu este tocmai plăcut. Pe plan local-naţional, situaţia economică a celor mulţi îi face pe aceştia să vadă viaţa într-un gri-cenuşiu care nu le dă voie să aibă parte de bucurii din sfere mai înalte decât cea materială. Singura lor evadare, în special a femeilor, par a fi emisiunile tv de divertisment, majoritatea de proastă calitate. Bărbaţii preferă „compania” băuturii care îndulceşte tonurile colorând puţin perspectiva. Pe lângă toate acestea, necazurile din familie primează. Acestea sunt de o diversitate mare – de la boală, până la neînţelegeri şi lipsa unei vieţi decente – ceea ce face ca tristeţea profundă, lipsa de perspectivă să acapareze şi mai uşor sufletele. Toate acestea sunt garnisite de hoţiile imense pe care oamenii le aud, le văd, ceea ce face ca deznădejdea să devină aproape patologică. Este trist să stai cu oameni care gândesc astfel şi să conştientizezi că posibilele soluţii pe care le oferi – soluţii concrete – se lovesc de zidul aceleiaşi neîncrederi. „Nu se mai poate face nimic în ţara asta” – îţi spun cei mai mulţi, alăturând acestei perspective întunecate o eventuală soluţie finală, la fel de întunecată, împotriva celor de sus: „ar trebui împuşcaţi toţi hoţii ăştia!”.

Totuşi, de ce?
Toate aceste motive şi altele ca ele nu sunt nici pe departe temeinice pentru a justifica gândirea negativă. Acestea sunt puse pe masă pentru a ascunde motivele autentice de tristeţe sufletească şi de lipsă a perspectivei. Postul acesta pe care îl străbatem are şi menirea de a ne descoperi traumele, neajunsurile interioare pentru a putea lupta cu ele. De ce este necesară introspecţia duhovnicească? Pentru că „nemulţumirile” şi neajunsurile îşi au obârşia de cele mai multe ori în limitele pe care ni le impunem singuri prin căderea în cercul vicios al păcatului. Omul de azi este nemulţumit tocmai pentru că se la lasă sedus de iluzia plăcerii pe care o aduce păcatul, când de fapt realitatea care îl va înconjura este tristeţea. Intrarea de bunăvoie în cercul vicios al păcatului nu îi poate aduce decât suferinţă. Aspectele negative ale păcătuirii se manifestă şi în mentalitate, în concepţia pe care oamenii o au despre viaţă, însă acestea se pot cizela prin binefăcătoarea cale a Postului la capătul căreia ne aşteaptă adevărata bucurie a Învierii Domnului Iisus Hristos.