Lumina sufletului nostru

 „Cela ce ai luminat cu luminarea venirii tale Hristoase, şi ai strălucit cu Crucea ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii tale inimile celor ce te laudă cu dreaptă credinţă. Pe păstorul oilor cel mare şi Domnul, iudeii pe lemnul Crucii l-au omorât, şi acela însuşi ca pe nişte oi, pe cei morţi în iad îngropaţi, de stăpânia morţii i-a izbăvit. Cu Crucea ta pace ai vestit, şi ai propovăduit celor robiţi Mântuitorul meu slobozire, pe cela ce stăpânea ruşinându-l Hristoase, gol şi sărac l-ai arătat, cu scularea ta cea dumnezeiască.” (Canonul Utreniei din Duminica a cincea după Înviere, Icosul)

Orice om doreşte să ştie, cât se poate de bine, viitorul. Sunt interesante detaliile unui viitor apropiat sau îndepărtat, dar cel mai important ar fi să cunoaştem elementele esenţiale ale acestuia.
Dacă am ştii ce carieră să urmăm, cu ce persoană să ne însoţim pentru a avea o familie fericită, sau multe alte asemenea acestora, am regla uşor acţiunile mărunte ale vieţii noastre.
Putem asemăna viaţa noastră cu o încăpere cu multe obiecte: unele deosebit de valoroase, altele demne de a fi aruncate ca nişte gunoaie. Câtă vreme încăperea nu este luminată, toate sunt doar obstacole ce ne deranjează, ne rănesc chiar.
Pentru a şti utilitatea celor din viaţa noastră trebuie să cunoaştem ce acţiuni sunt necesare pentru farmecul vieţii noastre. Aparent, aurul şi alte nestemate sunt importante, dar sunt situaţii, (în deşert, de exemplu) când apa potabilă este mai preţioasă. Putem învăţa multe, dar nu putem şti totul, de aceea am vrea să fim eficienţi şi să învăţăm cele folositoare unei vieţi fericite. Ne este clar că avem nevoie de a fi luminaţi asupra celor utile din viaţa noastră.

„Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”
Dacă noi nu ştim toate acestea Dumnezeu, însă cunoaşte totul şi mai mult decât atât el vrea să ne descopere ceea ce este important pentru a fi fericiţi. Tocmai pentru că doreşte să ştim astfel de realităţi importante a venit în lume ca Om adevărat şi Dumnezeu adevărat.
Bunul Dumnezeu a venit în lume şi a luminat-o cu Crucea Sa. Orice om care deschide larg braţele spre a îmbrăţişa lumea face cu trupul său o cruce deci, dacă îmbrăţişăm lumea întreagă, se aprinde lumina în camera vieţii noastre. Toate încep să capete sens şi ne sunt de folos pe calea fericirii.
Dragostea dezinteresată este cea care ne scoate din întunericul existenţei noastre. Această lecţie a iubirii divine nu am fi putut-o învăţa decât de la Dumnezeu. Numai el poate iubi constant şi desăvârşit. O astfel de iubire dă sens vieţii, un sens atât de frumos încât nici moartea nu îl poate întuneca.
Iisus a arătat aceasta prin Învierea Sa şi o arată prin toţi sfinţii săi care deşi s-au mutat din lumea aceasta, tot creştinul le simte prezenta în viaţa lor, uneori mai vie decât a multor rudenii după trup. Dragostea curată nu poate fi oprită de nici o barieră. Aceasta nu este a trupului şi, de aceea, se poate revărsa din rai spre cei ce sunt pe pământ. Revărsarea aceasta, dacă o acceptăm, ne umple de farmec viaţa. O iubire nu se impune se propune şi când este acceptată împlineşte ambele persoane. Acestea le cunoaştem de la Pedagogul nostru cel desăvârşit. Pentru ca lecţia să fie bine însuşită este reamintită de biserică prin textul cântării a cincea din această duminică.