Lumea icoanei

Minciuna idolatriei poate fi ocolită învăţând să avem în primul rând o percepţie ,,iconică” asupra lumii. Lumea materială are valoare pentru că prin ea Dumnezeu ni se descoperă şi imaginea lumii în sine ne oferă dovezi incontestabile ale existenţei lui Dumnezeu. Icoana ca obiect de cult, ca obiect de cinstire prin care comunicăm cu Dumnezeu, este sfântă prin persoana reprezentată, prin sfinţenia acelei persoane. ,,Icoana nu are o realitate proprie; în ea însăşi nu este decât o scândură; aceasta tocmai pentru că îşi trage toată valoarea teofanică din participarea sa la acel altceva cu ajutorul asemănării, pentru că nu poate închide nimic în ea însăşi, ci devine un punct ce radiază” (Paul Evdokimov –,,Arta icoanei”). Din această perspectivă, icoana nu poate fi nicidecum confundată cu idolul întrucât ne prezintă o realitate mai presus de lumea aceasta. Prin ea privirea noastră ajunge într-un etern dincolo, iar rugăciunea ,,atinge” în modul cel mai sigur persoana căreia îi este adresată. Avem nevoie mai mult decât oricând de icoană, în primul rând pentru a ne regăsi rostul pierdut al vieţii. Sfinţii zugrăviţi în icoane ne arată drumul pe care trebuie să îl parcurgem în lume şi prin lume către Împărăţia Cerurilor.