Luarea aminte la rugăciune

Cel ce se nevoieşte pe calea virtuţilor trebuie să-şi dea toată sârguinţa pentru a nu fi coborâtă înălţimea sufletului său prin răscoala patimilor. Căci, cum ar putea sufletul, pironit jos de plăcerea trupului, să privească spre lumina minţii înrudită cu el, cu un ochi liber? De aceea el trebuie, înainte de toate, să se nevoiască întru înfrânare, care e străjerul sigur al neprihănirii, şi să se silească a nu lăsa mintea conducătoare să petreacă în gânduri necurate. E nevoie, deci, de toată sârguinţa omului dinăuntru, ca mintea să nu se împrăştie, ci să se pironească de ţinta slavei lui Dumnezeu. Aceasta, ca să scăpăm de judecata Domnului, care zice: ‘”Vai vouă, că sunteţi asemenea mormintelor văruite, care pe dinafară se arată frumoase, dar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi oamenilor drepţi, iar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege’”. De aceea, e nevoie de luptă grea, şi aceasta după lege, cu inima, cu cuvântul şi cu fapta, ca să nu primim în deşert harul lui Dumnezeu, ci precum ceara ia forma lucrului întipărit în ea, aşa şi noi să dăm omului dinăuntru un chip după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, împlinind, cu fapta, cuvântul spus de Pavel. Căci zice acesta:”V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, împreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte cu cunoştinţă după chipul Celui ce l-a zidit pe el”. Om vechi numeşte toate păcatele şi toate întinăciunile deosebite la un loc. „Să dăm chip, zice, omului nou întru înnoirea vieţii” până la moarte, ca să ne facem vrednici să zicem cu adevărat: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine’”.

Lupta cu închipuirile
E nevoie deci, de multă sârguinţă şi grijă neadormită, ca nu cumva neîmplinind ceva din cele poruncite, nu numai să cădem de la o aşa de mare răsplată, ci să ne şi supunem unor aşa de înfricoşate ameninţări. Dar, când diavolul încearcă să uneltească şi cu multă stăruinţă îşi suflă gândurile sale, ca pe nişte săgeţi aprinse în sufletul ce petrece în linişte şi singurătate şi îl aprinde dintr-odată şi preface amintirile celor odată aruncate de el în statornice şi greu de împrăştiat, trebuie să scăpăm de aceste uneltiri prin trezvie şi luare aminte mai încordată, precum un atlet răstoarnă planurile vrăjmaşilor prin paza cea mai atentă şi prin agerimea trupului.
De asemenea, trebuie să dăm toată grija rugăciunii şi chemării ajutorului de sus pentru surparea vrăjmaşului şi abaterea săgeţilor lui. Aşa ne-a învăţat Sfântul Pavel, zicând: „Peste toate luând pavăza credinţei” şi celelalte. Căci când sufletul, moleşindu-şi stăruinţa şi încordarea cugetării, dă drumul amintirilor întâmplătoare ale unor lucruri la nimereală, atunci, cugetul purtat în chip nestrunit şi nepriceput spre aceste amintiri şi îndeletnicindu-se tot mai mult cu ele, schimbă unele închipuiri înşelătoare cu alte închipuiri înşelătoare şi adeseori sfârşeşte în stricăciunea unor cugetări neruşinate şi nesocotite.